Dan Motreanu îi ia locul lui Ludovic Orban
Dan Motreanu, vicepreşedintele PNL, a preluat responsabilitatea de şef al campaniei PNL pentru alegerile prezidenţiale, înlocuindu-l pe Ludovic Orban, care a fost învestit în funcţia de prim ministru.
”Noul şef de campanie al PNL pentru alegerile prezidenţiale este vicepreşedintele PNL, Dan Motreanu, care a asumat această responsabilitate, beneficiind de o amplă experienţă în conducerea campaniilor electorale”, se arată într-un comunicat PNL.
PNL a anunţat că Ludovic Orban, preşedintele partidului, s-a retras din funcţia de şef al campaniei PNL pentru alegerile prezidenţiale, urmare a învestirii în funcţia de prim-ministru al României.
Dan Motreanu şi fostul consilier prezidențial George Scutaru au fost achitați definitiv de Înalta Curte de Casație și Justiție într-un dosar de corupție instrumentat de DNA.
Cei doi au fost trimişi în judecată de DNA într-un dosar privind mită pentru finanţarea campaniei electorale.
Potrivit DNA, în anul 2008, preşedintele CJ Buzău, Cristinel Bîgiu (denunţător în dosar), a primit 700.000 de euro mită de la primarul din Jilava, Adrian Mladin, în schimbul acordării sprijinului acestuia din urmă în demersurile de punere în posesie cu suprafeţe de teren aflate pe raza municipiului Buzău.
Banii ar fi fost împărţiţi, au susținut procurorii, cu George Scutaru (deputat şi preşedinte al organizaţiei PNL Buzău la acea vreme), care a primit suma de 170.000 euro, şi Dan Motreanu (secretar general al PNL şi deputat de Călăraşi), care a luat 250.000 de euro, sumele fiind destinate pentru finanţarea campaniei electorale din 2008 (alegeri locale şi generale) a candidaţilor PNL.