Deschiderea oficială a programului de responsabilitate socială – ”Hidroelectrica Viitorului”– Ediția a 3-a, 2019
Pe data de 8 noiembrie a.c., Hidroelectrica si-a deschis oficial portile pentru a primi, in toate sucursalele societatii, pe cei 600 de elevi care participa anul acesta la cea de a treia editie a programului ”Hidroelectrica Viitorului”.
Programul vizeaza tranzitia de la scoala la un posibil loc de munca al elevilor din invatamantul profesional si tehnic care se pregatesc pentru meseriile specifice domeniului energetic si este organizat de Hidroelectrica in parteneriat cu Ministerul Educatiei Nationale. In cadrul proiectului sunt derulate actiuni pedagogice in cadrul carora tinerilor le sunt prezentate obiective hidroenergetice de referinta, istoricul companiei Hidroelectrica, fluxul tehnologic si echipamentele societatii.
Deschiderea oficiala a programului a avut loc in acest an la Sucursala Hateg a Hidroelectrica, la CHE Retezat, in prezenta domnului Bogdan Badea – Presedintele Directoratului, si a altor reprezentanti ai managementului societatii, a reprezentantului Ministerului Educatiei Nationale, dl Dragos Cosma – Inspector General, cadre didactice de la licee cu profil energetic din tara. De asemenea, la eveniment au luat parte trei elevi, beneficiari de bursa privata de studii, acordata in anul 2019 de Hidroelectrica.
Cu acest prilej, domnul Bogdan Badea, Presedintele Directoratului Hidroelectrica, a declarat: ”Hidroelectrica este preocupata de pregatirea viitorilor salariati, care sa asigure schimbul de generatii profesionale. Societatea noastra isi deschide portile pentru a-i primi pe viitorii specialisti hidro-energeticieni. Speram ca tinerii care ne trec pragul in aceasta zi de inceput de noiembrie sa prinda drag de meseriile pe care le vad practicate cu pasiune in sistemul energetic. Ne dorim ca, peste cativa ani, macar o parte dintre cei care astazi se pregatesc profesional, sa se alature in anii urmatori echipei Hidroelectrica. Noi avem nevoie de specialisti bine pregatiti si avem, de asemenea, ce sa le promitem, daca aleg sa vina alaturi de noi. Hidroelectrica este o companie de succes, una dintre cele mai profitabile firme din Romania. Avem nu doar rezultate certe, ci si planuri mari de viitor in sensul listarii la bursa, a diversificarii activitatilor si largirii portofoliului de obiective. Hidroelectrica ofera siguranta si, mai mult, este o companie in dezvoltare, o companie in care pot fi incepute si cladite cariere frumoase si solide.”
In acest an, elevii din Bucuresti, Piatra Neamt, Cluj-Napoca, Oradea, Curtea de Arges, Buzau, Deva, Caransebes, Drobeta Turnu Severin, Targu Jiu, Ramnicu Valcea, Slatina, Sebes si Sibiu vor vizita centrale hidroenergetice importante aflate in patrimoniul societatii Hidroelectrica, dintre care amintim: CHE Vidraru, CHE Portile de Fier 1, CHE Paltinu, CHE Mariselu, CHE Tismana, CHE Retezat, CHE Raul Alb, CHE Dorin Pavel. Cu aceasta ocazie ei vor lua contact direct cu specialistii societatii, li se vor face instruiri si prezentari, vor avea ocazia sa puna intrebari si sa inteleaga modul in care functioneaza centralele hidroelectrice moderne.
Reamintim ca si in editiile precedente ale acestui program, peste 1.200 de elevi au avut ocazia sa viziteze centrale hidroelectrice fanion ale Hidroelectrica, deschiderile oficiale desfasurandu-se la CHE Vidraru (2016) , respectiv la CHE Lotru Ciunget (2017).
Sistemul Energetic din Romania se confrunta in ultimii ani cu o lipsa acuta de specialisti, urmare a faptului ca scolile de meserii au fost in mare parte desfiintate dupa 1989, iar elevii au preferat sa se indrepte catre invatamantul teroretic. De asemenea, incertitudinile legate de companiile energetice si multiplele transformari structurale ale acestora au facut ca, pentru o buna perioada de timp, locurile de munca sa nu fie atractive pentru tineri.
In acest context, programul ”Hidroelectrica Viitorului” desfasurat sub sloganul ”600 de sanse pentru viitor” isi propune sa schimbe mentalitatea tinerilor, prezentand noile realitati ale sistemului energetic, precum si oportunitatile de cariera in cadrul companiei.
Societatea investeste in retehnologizari, optimizari de echipamente, flux tehnologic si soft, dezvolta solutii moderne de IT care sa permita automatizarea obiectivelor de productie, controlul de la distanta al centralelor hidroelectrice, in conditii de securitate.
De asemenea, prin politica asumata la nivel de firma si masurile cuprinse in planul de administrare al companiei, Hidroelectrica aplica principiile responsabilitatii sociale corporative si se implica activ in viata comunitatii. Societatea sprijina invatamantul dual, astfel ca, in localitatile in care se afla sucursale ale societatii, Hidroelectrica va sustine pregatirea a 210 elevi in meseriile de baza ale hidroenergeticii: electrician si masinist. Acestia vor beneficia de burse lunare in valoare de 500 de lei pentru ciclul scolar 2020-2023 si vor efectua practica in centralele societatii. Ulterior finalizarii studiilor, tinerii vor avea sansa de a fi integrati in echipa Hidroelectrica, asigurand astfel schimbul de generatii profesionale.
Reamintim ca Hidroelectrica este, una dintre cele mai profitabile companii din Romania, lider in productia de energie electrica si principalul furnizor de servicii tehnologice necesare in Sistemul Energetic National, fiind o companie vitala pentru un sector strategic cu implicatii in siguranta nationala.