Firea îi dă replica lui Orban pe tema RADET
Gabriela Firea, primarul general al Capitalei, a declarat că pierderile RADET au scăzut cu 81% în timpul mandatului său, contrazicând declaraţiile prim-ministrului Ludovic Orban conform cărora falimentul regiei ar fi fost generat de cei care au condus municipalitatea în ultimii 12 ani.
„PNL uită să spună că ani de zile s-a aflat la cârma RADET, iar acum preferă calea uşoară de a arăta cu degetul spre oricine altcineva decât propria incompetenţă. Am venit în faţa bucureştenilor cu date concrete, cifre şi ani şi revin cu informaţiile ori de câte ori este nevoie, ca să nu uităm de unde s-a plecat: din punct de vedere financiar, pierderile RADET au scăzut cu 81% în mandatul meu de primar general; am luat toate măsurile manageriale astfel încât, dacă în anul 2015 se înregistra o pierdere de aproximativ 430 de milioane de lei, în anul 2017 valoarea acestora a fost de 160 de milioane de lei, iar în 2018 pierderile s-au situat la nivelul cifrei de 79 de milioane de lei. Este o scădere evidentă, pe care nu o poate contesta nimeni”, a precizat edilul general.
De asemenea, Gabriela Firea a explicat că, în perioada 2009 – 2016, atribuţiile şi coordonarea tuturor activităţilor ce ţin de RADET au fost delegate viceprimarilor PNL, iar în funcţia de preşedinte al Consiliului de administraţie al regiei au fost numai membri PNL.
Primarul general, Gabriela Firea, mai susţine că PNL „se regăseşte şi în funcţiile de director general al RADET”:
– 2013 Ilie Alexandru – susţinut de viceprimarul PNL Marcel Nicolaescu;
– 2013 – 2014 Marian Agiu – PNL Sector 6;
– 2015 Gabriel Ion Tănase – secretar general al Biroului politic PNL Bucureşti;
– 2015 – 2016 Valentin Viţălariu – PNL Sector 6.
„O altă observaţie este că jumătate din datoria pe care RADET o înregistrează faţă de ELCEN (de ex.: 200 de milioane, la începutul lunii octombrie), o reprezintă facturi la zi, care va fi plătită în termenul de scadenţă. Concret, există un decalaj de 10 zile între data facturării ELCEN către RADET şi data facturării RADET către populaţie, generat de faptul că regia trebuie să citească peste 36.000 de contoare. Aşadar, RADET a fost ani la rând în situaţia de a nu putea colecta de la clienţi sumele necesare pentru plata la timp a facturilor, din acest decalaj rezultând o acumulare istorică de penalităţi, care nu ţine de buna funcţionare a regiei, ci de contractul dezavantajos încheiat între RADET şi ELCEN, cât şi de situaţia reală din punct de vedere tehnic. Practic, ELCEN profită de poziţia dominantă şi nu este dispus să fluidizeze circuitul economic, astfel încât RADET să nu mai înregistreze datorii şi pe cale de consecinţă, să nu mai plătească penalităţi create artificial”, a explicat municipalitatea.
Pe parcursul acestui an, au existat mai multe runde de negocieri în vederea normalizării întregului circuit financiar, dar ELCEN nu a fost de acord, continuă edilul.