Ovidiu Tender, eliberat din închisoare
Omul de afaceri Ovidiu Tender a fost eliberat din penitenciarul Târgu Jiu, după patru ani de la încarcerarea în dosarul Carom. Eliberarea sa a venit după decizia în primă instanţă a Judecătoriei Târgu Jiu, pe care parchetul nu contestat-o. La trei zile după prima hotărâre, luni, Tender a fost pus în libertate.
Ovidiu Tender fusese condamnat în iunie 2015, la 12 ani şi 7 luni de închisoare, alături de Marian Iancu, care a primit 14 ani. Cei doi sunt acuzaţi că au preluat ilegal compania Carom SA Oneşti, pe care au prejudiciat-o cu 140 de milioane de lei. Decizia a fost luată, luni, de Curtea de Apel Bucureşti şi este definitivă. Tender a mai stat aproape şase luni, în arest preventiv, în anul 2006, în acelaşi dosar.
Infracţiunile de care au fost găsiţi vinovaţi Ovidiu Tender şi Marian Iancu sunt înşelăciune şi spălare de bani. Tribunalul Bucureşti îi condamnase pe cei doi la închisoare în decembrie 2014. Decizia a fost, însă, contestată la Curtea de Apel Bucureşti, care a dat acum o decizie definitivă. Aproape 27 de ani însumează pedeapsa hotărâtă de judecători, cu cea mai mare perioadă (14 ani) dictată pentru Marian Iancu.
Ovidiu Tender și Marian Iancu au fost acuzați că au preluat ilegal controlul companiei Carom SA Oneşti și au prejudiciat-o cu 1.400 de miliarde de lei vechi. „Se poate constata că avem de-a face cu un grup infracţional bine definit, în care fiecare persoană are un rol structurat şi determinat, urmărind îndeplinirea unor activităţi punctual stabilite de către iniţiatorii grupului, inculpaţii Iancu Alexandru Marian şi Tender Ovidiu Lucian”, se arată în rechizitoriul întocmit de procurori.