Peste 20.000 de doze de vaccin împotriva HPV, distribuite de luni
Primele 20.000 de doze de vaccin împotriva HPV vor fi distribuite începând de săptămâna viitoare la direcțiile de sănătate publică, de unde medicii de familie le pot cere, urmând ca vaccinarea să înceapă din ianuarie 2020, a anunţat Ministerul Sănătăţii.
Ministerul Sănătăţii a anunţat, vineri că Acordul Cadru încheiat cu furnizorul pentru o perioadă de 4 ani prevede ca numărul dozelor de vaccin să poată fi suplimentat până la 2.100.000, în funcţie de cerere şi derularea campaniei de vaccinare.
De asemenea, campania de vaccinare va fi precedată de o campanie de informare și conștientizare a publicului cu privire la pericolul reprezentat de HPV și protecția oferită de vaccin, precum și de susținere a medicilor și farmaciștilor în transmiterea informațiilor clare și corecte despre vaccinarea împotriva HPV derulată de către furnizorul de vaccin.
Vaccinarea gratuită se va face începând din luna ianuarie 2020 în cabinetele medicilor de familie la fete cu vârsta cuprinsă între 11 și 14 ani care au solicitat in anii 2017 si 2018 vaccinarea la medicii de familie, inclusiv cele care au trecut de această vârstă dacă au solicitat.
„Cancerul de col uterin este o boală care poate ucide şi prin ignoranţă, dar este și un tip de cancer care poate fi prevenit scutind astfel femeile de suferinţe fizice şi psihice imense. Vaccinarea, alături de screening poate reduce povara generată de cancerul de col uterin. Ministerul Sănătăţii are datoria de a proteja prin orice mijloace sănătatea publică. Dar atunci când introducem noi vaccinuri în calendarul de imunizare este de datoria noastră să pregătim populația și să explicăm așa cum trebuie lucrurile. Am avut o perioadă în care am avut vaccinuri pe stoc, pe care le-am irosit”, a declarat Victor Costache, ministrul Sănătății.
Ministerul Sănătății face apel la părinți să solicite informații medicilor de familie și către medicii de familie să se informeze cu privire la vaccinarea antiHPV și să transmită aceste informații transparent și corect către părinți.