Mihai Tudose nu revine (încă) în PSD
Europarlamentarul Mihai Tudose, recent plecat din Pro România, a declarat că „dacă PSD nu va mai fi ceea ce a fost când a trebuit să plec, vom avea o discuţie, deocamdată sunt în carantină”. De asemenea, fostul premier şi-ar dori ca Marcel Ciolacu să devină preşedintele PSD la congresul partidului din februarie.
„Eu am mare încredere în Marcel Ciolacu. Suntem prieteni foarte buni de 20 de ani, nu ştiu dacă au trecut în ultimii 20 de ani trei zile în care să nu vorbim. Am încredere că vor profita de ultima şansă pe care o are, practic PSD-ul, de a rezista, de a fi viu. Eu unul l-aş dori. Pentru PSD şi pentru România, da. Cunoscându-l, aş zice că e o soluţie bună”, a declarat Mihai Tudose, pentru dcnews.ro.
Europarlamentarul Mihai Tudose a mai susținut că a discutat cu unii social-democrați, pe care i-a sfătuit să-și facă o listă cu lucruri pe care le vor face și o listă cu lucruri pe care nu le vor face și să le respecte.
„Eu recunosc că le-am sugerat unora din PSD să termine cu chestia asta, cu „noi vom face”. Că nu zice nimeni că nu va face. Tocmai de-asta, aş face un decalog cu chestii pe care le fac şi chestii pe care nu le mai fac. Dom’le, nu mai intru în Justiţie cu bocancii, nu mai vorbesc urât de diasporă, nu mai pun guma de mestecat sub scaun. Ar fi o altă abordare, pentru că PSD are un fond foarte bun, are oameni extraordinari şi la nivel judeţean şi la nivel local, care câteodată au fost astupaţi de o avalanşă de mesaje negative de la Bucureşti. Şi la Bucureşti, dintre lideri sunt oameni aşezaţi la minte, oameni care pot să iasă pe stradă şi să nu le fie frică că iau bătaie, cu ghilimele sau nu, dar care ar trebui să înceapă să se impună. Dacă PSD nu va mai fi ceea ce a fost când a trebuit să plec, vom avea o discuţie, deocamdată sunt în carantină”, a mai declarat europarlamentarul.