Ministrul Costache declară război șpăgii din spitale

Victor Costache, ministrul Sănătăţii, a declarat joi că nu crede că există o soluţie magică’ pentru eradicarea plăţilor informale din spitale, dar că trebuie să ieşim din „zodia şpăgii”. El propune ca cei prinși că iau șpagă să fie dați afară și caută soluții juridice pentru asta.

„Nu cred că există o soluţie magică, dar trebuie să ieşim din zodia şpăgii. Sunt spitale din România în care acest fenomen nu mai există. De aceea nu îmi place să dăm vina pe pacienţi, ştiţi bine că unul dintre clişeele şpăgii este că nu-i poţi opri pe pacienţi să dea plicuri. Fals! Există multe spitale din România unde acest fenomen a fost eradicat. De aceea nu cred că trebuie să trecem nici în extrema cealaltă. (…) Soluţiile implementate în spitale de care spuneam, aşteptăm un punct de vedere al juriştilor, dacă se poate implementa în contractele care se semnează, că astfel de practici duc la încetarea contractului de muncă. Ar trebui lucrat împreună cu Colegiul Medicilor pentru a da şi sancţiuni la nivelul Colegiului Medicilor. Este într-adevăr un fenomen reprobabil, care nu se întâlneşte în UE, dar nu trebuie transferată această vină în seama pacientului. Pot să vă asigur că toleranţa este zero. O campanie exclusiv dirijată de Ministerul Sănătăţii este sortită eşecului, ar trebui să clonăm de vreo 10 ori Corpul de Control al Ministerului Sănătăţii pentru a-l trimite”, a declarat Victor Costache la B1TV.

Ministrul Sănătăţii, Victor Costache, consideră că dacă doar câteva exemple de desfacere a contractului de muncă a medicilor sau asistentelor medicale care ar lua şpagă ar fi aduse în atenţia opiniei publice, ar fi foarte bine. Pe de altă parte, a apreciat că şpaga este un fenomen care s-a mai diminuat odată cu creşterea salariilor în sistemul medical.

Citește și
Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.