Premierul ceh refuză să demisioneze în ciuda investigațiilor de corupție asupra sa

Premierul ceh Andrej Babis a spus că nu vrea să demisioneze din funcţie, în ciuda reluării investigaţiilor asupra sa, relatează DPA.

„O persoană obişnuită ar fi plecat. Dar, aşa cum se ştie, eu sunt încăpăţânat”, a spus prim-ministrul în vârstă de 65 de ani, conforma relatărilor media de luni.

Fondatorul partidului populist ANO (‘Da’) a spus că este victima unei „vânători de vrăjitoare”.

Procurorul-şef a decis în urmă cu câteva zile ca investigaţiile privind o presupusă fraudă şi deturnare de fonduri europene au fost suspendate ilegal.

Aşa-numitul caz ‘Cuibul de barză’ implică aproape două milioane de euro reprezentând fonduri europene pentru o staţiune spa cu acelaşi nume.

O mişcare de proteste numită „Un milion de momente pentru democraţie” a făcut apel la o nouă manifestaţie la Praga pentru marţi seară.

Mişcarea îi cere lui Andrej Babis să se disocieze complet de interesele sale de afaceri sau să demisioneze până la sfârşitul anului.

Un sfert de milion de persoane au participat la ultima demonstraţie, la mijlocul lunii noiembrie.

Citește și
Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.