Maria Grapini: „Să votăm amendamentul care acuză trupele străine din Afganistan, sub conducerea SUA, că n-au intervenit în abuzurile asupra copiilor!”

Europarlamentarul Maria Grapini a avut, joi, 19 decembrie, o intervenție dură, în plenul PE de la Strasbourg, pe tema abuzurilor din Afganistan, subiect aflat pe ordinea de zi a plenarei europene.

Maria Grapini a citat din recentul raport al Secretariatului ONU, care arată că peste 12.000 de copii au fost uciși, mutilați, iar violul și agresiunea asupra copiilor în Afganistan există în continuare, în ciuda măsurilor întreprinse, prin schimbarea codului penal, respectiv prin promulgarea unei legislații noi în domeniul protecției copilului.

“Nu s-a reușit protejarea copiilor! Cred că este important să votăm această Rezoluție și rog colegii să voteze amendamentul prin care, în mod special, acuzăm trupele străine din Afganistan, sub conducerea SUA, că n-au intervenit în cazurile de abuzuri asupra copiilor! Vreau să atrag atenția că abuzuri asupra copiilor avem și în statele membre, avem minori agresați. Recent, în țara mea, un cetățean olandez a agresat două fetițe. S-a sinucis după ce a fost descoperit, dar trebuie să fim atenți cu copiii noștri, cu generațiile care vor veni, în lume și în Europa!”, a declarat Maria Grapini, în plenul Parlamentului European de la Strasbourg.

Citește și
Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.