Exercițiile fizice mențin în formă atât mușchii și articulațiile, cât și creierul

Exerciţiile fizice menţin în formă nu doar muşchii şi articulaţiile, ci şi celulele creierului, conform unui studiu realizat recent în Germania şi citat de UPI.

Activitatea fizică ajută la menţinerea materiei cenuşii din creier, asociată cu diverse capacităţi şi abilităţi de gândire.

Prin menţinerea materiei cenuşii intacte se poate preveni declinul cognitiv, a explicat echipa de cercetători care a publicat cercetarea în Mayo Clinic Proceedings.

”Acest (studiu) oferă dovezi indirecte potrivit cărora exerciţiile aerobice pot avea un impact pozitiv asupra funcţiei cognitive”, a declarat doctor Ronald Petersen, neurolog la Mayo Clinic din Statele Unite, citat sâmbătă de UPI.

Cercetătorii germani, conduşi de Katharina Wittfeld, au monitorizat peste 2.000 de persoane adulte din nord-estul Germaniei, începând din anul 1997 până în anul 2012. În această perioadă a fost evaluată activitatea fizică a participanţilor şi au fost realizate teste de imagistică prin rezonanţă magnetică.

Deşi studiul a identificat o asociere între exerciţiile fizice şi sănătatea creierului, nu a fost dovedită o relaţie cauză-efect, au notat cercetătorii.

Citește și
Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.