Raport important, prezentat de Maria Grapini, în comisia de Turism și Transport a PE
O nouă zi plină pentru europarlamentarul Maria Grapini care dovedește o implicare totală atât în intervențiile din plenul PE, dar și în cadrul comisiilor de specialitate.
După cum se știe, Maria Grapini este raportor al Parlamentului European pentru modificarea Acordului Euro- Mediteraneean pentru Aviație dintre UE și Maroc privind accesul României și Bulgariei la acest Acord.
În consecință, după redactarea raportului, acesta a fost prezentat de europarlamentarul român și a fost votat cu o majoritate largă în comisia competentă a Parlamentului European, Turism și Transport.
După votul în Plenară, România va beneficia de toate drepturile ce decurg din Acordul pentru Aviație UE- Maroc.
“Astăzi, am avut o zi importantă din punct de vedere a activității de bază a unui europarlamentar: amendamente și rapoarte.
Am avut de prezentat în Comisia de control bugetar, Raportul privind descărcarea de gestiune a Parlamentului European, dar și opt rapoarte de descărcare de gestiune a opt întreprinderi și agenții ale Parlamentului European.
Am propus în calitatea mea de raportor principal al Parlamentului European să se găsească măsuri pentru echilibrul geografic în angajarea personalului în direcțiile generale ale Parlamentului, dar și în posturile de conducere.
În prezent, România și țările mai noi membre ale Uniunii Europene nu dețin niciun post de director general sau șef de unitate.
Am susținut de asemenea, să nu se mai diferențieze la salarii anumiți angajați, de exemplu interpreții, în funcție de limba pentru care fac interpretarea. Și, desigur, am susținut echilibrul de gen în toate direcțiile și serviciile Parlamentului European.
M-am bucurat de susținerea colegilor din toate grupurile politice, pasul următor fiind votul în Comisie și apoi în Plenară”, a precizat, în cadrul unui comunicat de presă remis pe adresa redacției, europarlamentarul Maria Grapini.