Camere cu dușuri chimice împotriva coronavirusului la Institutul „Matei Balș”

România are începând de miercuri seară un caz de coronavirus confirmat. Din acest moment, orice este posibil în legătură cu extinderea coronavirusului în România, spune doctorul Adrian Streinu Cercel, managerul institutului Matei Balș.

„Este vorba de două camere special amenajate care beneficiază de duşuri chimice şi care conţin câte un pat în momentul de faţă şi pot fi extinse la două paturi şi o zonă de laborator unde se lucrează probele acestor pacienţi.

Sistemul e nu intră nimic, nu iese nimic. Tratamentul este patogenic, şi respectiv simptomatic dacă apar simptome. Daca persoana e asimptomatică s-ar putea să nu fie nevoie de niciun fel de tratament special. Patogenic e un tratament în care folosim medicamente care se interpun pe modalităţile de apariţie a unor posibile determinări sistemice.

80% dintre persoanele care dezvoltă infecţii virale în general şi cu acest virus sunt persoane asimptomatice. În această perioadă, virusul se multiplică şi poate fi prezent în teste. E motivul pentru care facem aceste teste”, a declarat pentru Digi24, Adrian Streinu-Cercel.

Citește și
Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.