Medicul Alexandru Rafila trage un semnal de alarmă la adresa autorităților în plină pandemie de coronavirus

Prof. dr. Alexandru Rafila, preşedintele Societăţii Române de Microbiologie, a declarat că măsurile administrative, prin care angajaţi de la Ministerul de Interne vor aduce Lumina, i se par greu de gestionat şi sunt imprevizibile.

„Măsurile astea administrative, am văzut prin intersecţii, la scările de bloc, veneau nişte persoane de la Ministerul de Interne şi aduceau Lumina, mie mi se par greu de gestionat şi imprevizibile, pentru că gândiţi-vă doar la ieşirea dintr-o clădire când coboară 10 sau 100 de persoane şi se înghesuie ca să primească respectiva Lumină. Cred că nu a fost în armonie cu ceea ce am discutat noi, iar riscurile pentru sănătatea publică sunt evidente”, a declarat Alexandru Rafila, la un post TV.

Alexandru Rafila a completat că, dacă autorităţile statului iau decizii contradictorii, aceste lucruri creează confuzii în rândul populaţiei.

„Cu o zi înainte a fost un mesaj destul de tranşant din partea preşedintelui. E greu dacă autorităţile statului iau decizii contradictorii, lucrurile astea creează confuzii şi ulterior vă daţi seama că lumea nu ştiu ce atitudine va lua, o să hotărască fiecare cum crede că e mai bine şi e un pericol din punctul ăsta de vedere”, a mai spus Alexandru Rafila, reprezentantul României la OMS.

Citește și
Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.