Tăriceanu amenință cu o moțiune de cenzură dacă bătrânii vor fi băgați în carantină!

Doctorul Adrian Streinu Cercel, directorul Institutului Naţional de Boli Infecţioase „Matei Balş” a propus un proiect pentru perioada de după relaxarea măsurilor de distanţare socială. În proiectul propus de Adrian Streinu Cercel apare o nouă categorie de risc, și anume 40-65 de ani. Bătrânii ar trebui să mai stea izolaţi încă 12 săptămâni. Grupul de Comunicare Strategică spune că încă nu se pune problema relaxării măsurilor.

Călin Popescu Tăriceanu, liderul ALDE, a amenințat, luni seara, la România TV, că dacă Guvernul Ludovic Orban îi bagă în carantină pe românii de peste 65 de ani, partidul său va depune o moțiune de cenzură și a avertizat că nu va avea loc niciun scrutin electoral programat, alegeri locale sau parlamentare, dacă o categorie de vârstă va fi carantinată.

”Dacă cei de peste 65 de ani vor fi mutați sau carantinați, vom deține o moțiune de cenzură și niciun scrutin electoral nu se va ține, dacă populația României nu se poate prezenta la vot. Eu citesc în cheie electorală, nu electorală. Românii nu au de ce să fie duși în carantină, luați din case și mutați în alte case.”, a spus Călin Popescu Tăriceanu, în direct la Romania TV.

Citește și
Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.