Ianis Hagi, ofertă șoc de la Tottenham

Gică Popescu spune că fiul lui Gică Hagi nu a dus niciodată lipsă de oferte, iar acesta are deja o imagine bună în fotbalul european.

Totuși, o decizie în cazul unei viitoare mutări pare că va fi luată abia după încheierea sezonului actual. Rangers are opțiunea de a-l achiziționa definitiv pe român, pentru 5 milioane de euro, de la Genk.

„Important e că se scrie și se scrie despre un interes al echipelor pentru Ianis. Acest lucru îi face bine, înseamnă că e apreciat în fotbalul mare.

Evoluțiile avute la Rangers au fost apreciate de către întreaga lume. Ianis nu a dus niciodată lipsă de oferte”, a declarat Gică Popescu, în cadrul emisiunii Fotbal Club, de la Digi Sport. „Subiectul” Ianis Hagi este în continuare unul de interes pe piața transferurilor, iar presa din Belgia dă o veste aproape ireală.

Într-un material intitulat „Dosar: transferuri în Jupiler League în vara anului 2020”, publicația Voetbalbelgie face o listă cu jucătorii de la toate cluburile din prima ligă belgiană, care pot pleca în această vară.

Printre ei se află și Ianis Hagi, iar printre echipele care sunt interesate de el se află și Tottenham. Astfel, echipa antrenată de Jose Mourinho este ultima apărută pe listă pentru o posibilă mutare a mijlocașului de 21 de ani.

Sursa citată nu a uitat să menționeze și celalte echipe interesate de fiul „Regelui”: Lazio și Rangers, actuala formație unde Ianis e împrumutat de la Genk.

Citește și
Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.