Ponta: Doar Parlamentul are dreptul de restrângere a drepturilor şi mărirea amenzilor!
Victor Ponta, peşedintele Pro România, a avut miercuri seară o intervenţie în direct la Romania TV pentru a comenta deciziile CCR privind amenzile mărite date în perioada stării de urgenţă.
Liderul Pro România, Victor Ponta, a declarat, miercuri, după decizia CCR privind amenzile din perioada stării de urgenţă, că doar Parlamentul are dreptul de restrângere a drepturilor şi mărirea amenzilor, iar Guvernul Orban „a încălcat tot timpul Constituţia”.
Ponta a precizat că trebuie adoptată rapid în Parlament o lege care să reglementeze această problemă. Victor Ponta a mai explicat că decizia CCR nu înseamnă că vor dispărea amenzile în cazul nerespectării ordonanţelor militare, ci vor rămâne în vigoare amenzile nemajorate.”Eu le-am spus in parlament foarte clar ca orice restrictionare a drepturilor trebuie impuse de parlament, pentru ca poporul a votat parlamentul, nu pe domnul Orban, domnul Vela si ceilalti din guvern. Domnul Orban a incalcat Constitutia, pentru ca atunci cand vrei sa restrangi drepturi, te duci la parlament. Vom posta o contestatie tip pe care romanii o pot folosi pentru a anula aceste amenzi.
Trebuie să adoptăm rapid o lege, am vorbit cu domnul Ciolacu, cu domnul Tăriceanu, altfel o să avem 400.000 de procese. Guvernul Orban, din incompetență, din parvenitism, și-a bătut joc de români. Amenzile mărite nu se mia pot da, se pot da cele dinainte. E haos produs din incompetență, aroganță și impostură a unui guvern care își bate joc de români de 7 luni”, a spus Victor Ponta.
„Amenzile vechi sunt in vigoare, cele marite nu. Domnul Orban, in loc sa explice asta, batea campii pe la televizor. CCR a mai decis astazi ca proiectul de lege privind amanarea ratelor e neconstitutional. Acum eu ce ar trebui, sa spun sa nu respectam deciziile CCR?”, a completat fostul premier al României, Victor Ponta.