Italia își redeschide frontierele pentru turiștii europeni
După o lună de ridicare graduală a restricţiilor, Italia şi-a redeschis, astăzi, frontierele pentru turiştii europeni, măsura vizând o încercare de revenire la o viața normală, cât mai ales relansarea turismului înainte de sezonul estival.
„Ţara revine la viaţă”, a afirmat ministrul Afacerilor Regionale, Francesco Boccia, în condiţiile în care au fost reluate zborurile internaţionale pe aeroporturile din trei mari oraşe. Este vorba despre Roma, Milano şi Napoli.
Pe aeroportul Fiumicino din Roma, aproximativ 30 de zboruri internaţionale erau programate pentru ziua de astazi.
Tot astazi, au fost reluate deplasările libere între cele 20 de regiuni ale Italiei, de la Nord şi până în Sudul peninsulei, o măsură aşteptată cu nerăbdare de italieni. Potrivit agenţiei Ansa, această redeschidere a deplasărilor între regiuni a provocat ambuteiaje, în special la Messina, în Sicilia, pentru îmbarcarea pe feribot-uri cu destinaţia spre continent.
Vă reamintim că Italia a raportat nu mai puțin de 33.530 de decese cauzate de infecția cu coronavirus, fiind una dintre cele mai afectate țări din Europa de pandemie. În ceea ce privește persoanele infectate, autoritățile au raportat 233,515 de cazuri de contaminare, dintre care 160,092 de persoane s-au vindecat.