„Solidaritatea în breaslă este esențială”. Quo Vadis, Cultura? Ep. 2 cu invitații: Irina Cios, Cosmin Manolescu și Ștefan Gheorghiu

Cea de-a doua ediție a conferințelor Round Table România din seria Quo Vadis, Cultura? va avea loc joi, 4 iunie, de la ora 17:00, și va fi transmisă în direct pe platforma EnjoyTV.ro, în continuarea dialogului inițiat cu o săptămână în urmă pe tema neajunsurilor artistului profesionist în România.

Alături de muziologul Valentina Sandu – Dediu, în rolul de moderator, vor fi prezenți Irina Cios, Directoarea AFCN – Administrația Fondului Cultural Național, Cosmin Manolescu, coregraf și manager cultural al Fundației „Gabriela Tudor”, iar din partea unei structuri asociative de artiști va fi prezent la fiecare ediție pentru repere tematice Ștefan Gheorghiu – Director executiv CREDIDAM (Centrul Român pentru Administrarea Drepturilor Artiștilor Interpreți). Expunerile celor patru personalități care s-au ocupat timp îndelungat de organizarea vieții culturale în România vor fi completate de intermedii artistice live. Înregistrarea integrală a evenimentului va fi disponibilă ulterior pe canalul de YouTube al EnjoyTV România.

Seria Quo Vadis, Cultura? va aduce în lumina reflectoarelor și la această ediție relația dintre vocație, profesie și economie în contextul în care mediul artistic necesită în acest moment sprijin din toate punctele de vedere pentru cele mai bune practici. Astfel, la inițiativa CREDIDAM și UCIMR, a fost ales formatul unui dialog echilibrat și deschis către public promovat de Round Table România.

„Solidaritatea în breaslă este esențială!” ۰ „Ar trebui să fie un moment de trezire pentru artiști”

La prima ediție tematică, desfășurată în după-amiaza zilei de joi, 28 mai, pe scena Studioului de Operă și Multimedia al UNMB, s-a vorbit despre rolul culturii în societate, legitimitatea artiștilor, drepturi și mijloace de dialog social, necesitatea de a face parte dintr-o structură asociativă, lipsa educației fiscale și în mare măsură despre lucrurile care ar fi trebuit îndeplinite pentru a preveni situația prezentă a artistului la venirea crizei cauzate de pandemie.

Au susținut expuneri Dumitru Costin, Președintele BNS – Blocul Național Sindical,  Ștefan Gheorghiu, Director executiv CREDIDAM și actorul și regizorul Lucian Pavel. Dintre ideile principale abordate de fiecare invitat s-au distins următoarele:

Dumitru Costin a fost de părere că „sectorul cultural ar fi bine să nu mai rămână izolat și să încerce să se reprezinte mai bine, astfel s-ar fi putut face mult mai simplificat accesul la măsurile de protecție socială”. În lipsa acestei reprezentări unitare, toți lucrătorii din domeniul cultural independent au fost împinși către „o zonă de comportament individual”, mulți dintre artiști fiind declarați neeligibili pentru a primi fondurile alocate de stat în contextul pandemiei. Acesta a declarat că România culturală a rămas dependentă de fondurile publice spre deosebire de alte țări și că în aceeași situație se află și sportul. Acesta a completat că „sunt 10 legi, 10 ordonanțe și niciuna nu se referă la statutul artistului profesionist.”

Ștefan Gheorghiu: „Momentul acesta ar trebui să fie un moment de trezire pentru artist.” Directorul executiv CREDIDAM a subliniat că artiștii trebuie să-și schimbe optica și să-și asume statutul de artiști profesioniști, să fie prezenți în producții de calitate, să lucreze de fiecare dată prin contract și să fie parte dintr-o asociație sindicală. „Avem exemple de cum se poate trăi prost. Nu cum trăiesc cei din occident. (…) Criza Covid-19 a arătat foarte clar cui vrea să vadă și cui vrea să înțeleagă faptul că artistul e responsabil pentru ceea ce semnează,” argumentând că lipsa acestei atitudini se resfrânge inclusiv în domeniul drepturilor de autor, artiștii nedeclarând apariții.

Sunt liber-profesionist. Se vede rău. Se vede foarte rău, de la noi (…) Nu există, și asta o știm cu toții de 30 de ani, nu există politici culturale, politici de manangement. Din punctul meu de vedere lucrurile s-au înrăutățit. Văd manageri instalați pe viață în funcții, ceea ce dăunează actului artistic. Din nefericire, fac parte din categoria cea mai năpăstuită a liber-profesioniștilor. (…)” a declarat actorul Lucian Pavel. Acesta a reamintit că „de 30 de ani actorii se chinuie să facă un sindicat”, cei trei invitați vorbind cu același prilej despre problema orgoliilor din fiecare breaslă artistică.

„Ne uităm la știri și aflăm de Tripple A din America. Ce structură sindicală tare! Nu îi e rușine nici lui Robert de Niro, nici lui Jack Nicholson să fie membri acolo în sindicat, să recunoască acest lucru, a punctat Dumitru Costin la partea de concluzii a serii. „Pentru că au realizat că solidaritatea în breaslă este esențială. (…) Sunt membru al sindicatului, sunt acolo, pentru că mă apără. Atunci când stabilim la nivelul structurii sindicale să dăm ora exactă la Hollywood, atunci am dat-o. Stabilim condițiile de acces, reguli, acces la bani, condiții de muncă, stabilim tot, fiindcă fără noi nu se poate.”

Invitații au vorbit, totodată, despre evoluția contextului legislativ de la începutul anilor ‘90 pentru o punere în tematica istorică a problemelor cu care se confruntă sectorul cultural în România.

Înregistrarea integrală a primei ediții din seria Quo Vadis, Cultura? este disponibilă pe canalul de YouTube al .

Următoarele ediții Round Table România vor avea loc în fiecare joi, de la ora 17:00, pe EnjoyTV.ro, și se vor desfășura pe tema fiscalității, contractelor, educației vocaționale și a perspectivelor pe care le au tinerii care aleg să-ți facă o carieră în cultură. Round Table România Quo Vadis Cultura este o inițiativă CREDIDAM și UCIMR.

Citește și
Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.