Încă o săptămână pe Youtube TNB. Trei conferințe și un spectacol regizat de Alexandru Dabija, Două loturi!

O nouă săptămână de conferințe care se va încheia cu un spectacol on-line, ce va fi difuzat după același program, vineri de la ora 16.00, sâmbătă și duminică de la ora 18.00. Week-end-ul acesta veți putea vedea unul din cele mai reușite spectacole ale Anului Caragiale 2012 la TNB – Două loturi, în regia lui Alexandru Dabija!

Pînă la redeschiderea teatrului în aer liber – la Amfiteatru TNB, care va avea loc în seara de 15 iunie –  continuăm, după Sărbătoarea de Rusalii, seria difuzărilor pe canalul de Youtube al Teatrului Național din București, după următorul program:

  • Conferințe difuzate în săptămâna 8-14 iunie, de la ora 14.00:

Marți, 9 iunie –   Adina Nanu, Pledoarie pentru pălărie (conferința a avut loc la data de 8 februarie 2015)

Miercuri 10 iunie – Sorin Alexandrescu, Cultura vizuală, pro și contra (4 martie 2007)

Joi 11 iunie –   Cătălin Ștefănescu,  Semnul exclamării! (17 Aprilie 2016).

Vineri 12 iunie, sâmbătă 13 și duminică 14 iunie: DOUĂ LOTURI, spectacolul realizat de regizorul Alexandru Dabija după nuvela cu același titlu a lui Caragiale, va fi prezentat on-line, pe canalul de Youtube.

Interpreții în variantă completă de distribuție sunt: Gavril Pătru, Marius Manole, Ana Ciontea, Axel Moustache, cât și mai tinerii Corina Moise, Ilona Brezoianu, Nicoleta Lefter, Valentina Zaharia, Eliza Păuna, Mădălin Mandin, Daniel Hara, Mihai Munteniță, Eduard Cârlan, Ionuț Toader, Dragoș Dumitru.

Denumită inițial  Două bilete pierdute, și publicată ca supliment a Moftului român, nuvela este apoi publicată, tot în anul 1901, în Momente, cu titlul definitiv – Două loturi. Remarcând înrudirea cu O făclie de Paști, criticul George Călinescu observa că, în nuvela Două loturi „cei mai mulți sunt dispuși să vadă o compoziție veselă. Dimpotrivă, nuvela reprezintă o dramă cu atât mai dureroasă cu cât aparențele sunt mai parodice”.

Alexandru Dabija, cel care semnează regia și dramatizarea operei, alege drumul mai puțin bătătorit.  „Prefer nu varianta celor mulți, declara regizorul, ci a celor puțini, pe care succesiunea de ghinioane ale lui Lefter îi trimite cu gândul la destin, la o glumă sinistră, comisă de nu se știe cine. Când depășește limitele, nenorocul stârnește compasiune și, în cazuri extreme, groaza”.

„Puteţi decoperi în dramatizarea lui Dabija un Caragiale tenebros, expresionist, cu un umor lugubru, suspendat într-o ameţeală a deochiului, a superstiţiei maladive, care nu ştie ce e de fapt – credinţă înfiorător de temătoare, sau abandon în braţele firii omeneşti dezlănţuite”. (Cătălin Ştefănescu, Dilema Veche).

DOUĂ LOTURI s-a bucurat în decursul timpului de un remarcabil succes, atât în țară cât și în străinătate, fiind apreciat drept „o bijuterie simfonic teatrală despre capriciile norocului” (Mircea Morariu, Familia).

„Un spectacol inteligent, ameţitor de modern, despre noroc şi ghinion, dovedind cât de uşor şi de neaşteptat poate deveni perdantul–câştigător şi viceversa, consemna dramaturgul Dinu Grigorescu în Literatorul. Helmut Stürmer cu al său decor extrem de original contribuie mult ca cele „două loturi” de la TNB să se cuantifice într-un mare Loz câştigător”.

Spectacolul i-a adus regizorului Alexandru Dabija Premiul Cel mai bun regizor la Gala UNITER din 2013 și alte două distincții scenografului Helmut Stürmer: Premiul pentru cea mai bună scenografie la Gala UNITER și Premiul pentru scenografie la Festivalul Comediei Românești. Spectacolul a participat la prima ediţie a Festivalului MITEM („Madach International Theatre Meeting”2014), iar în 2017, la Festivalul Internațional „EUROKONTEXT s.k., bucurându-se de o excelentă primire la ambele evenimente.

Vă așteptăm și în această săptămână on-line pe Youtube TNB, iar din 15 iunie, în Amfiteatru – unde biletele s-au pus în vânzare sâmbăta aceasta și la unele spectacole deja s-au epuizat!!

 

 

 

 

 

Două loturi

după I.L. Caragiale

Comedie neagră

 

Regia, dramatizarea și ilustrația muzicală: Alexandru Dabija

Decorul: Helmuth Stürmer

Mișcare scenică: Florin Fieroiu

Data premierei: 12.06.2012

Durata: 1 oră

 

Distribuția – din înregistrarea pe care o veți putea vedea on-line:

Dl. Lefter Popescu: Gavril Pătru

Dna Popescu: Valentina Zaharia

Povestitorul: Marius Manole

Chivuţele:  Ana Ciontea, Corina Moise, Eliza Păuna

Dl. Căpitan Pandele: Mădălin Mandin

Dl. Comisar Turtureanu: Daniel Hara

Dl. Georgescu – Şeful: Mihai Munteniţă

Mitică, Aprodul: Eduard Mihai Cîrlan

Vânzătorul de ziare: Ionuț Toader

Bancherul: Dragoş Dumitru.

Amintim că, Spectacolele TNB on-line vor putea fi vizionate doar la orele anunțate, nemaifiind disponibile on-line după încheierea transmisiei live. Vă dorim vizionare plăcută.

 

Citește și
Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.