Creșele din București, redeschise de luni
Creşele din Capitală s-au redeschis începând de luni, 22 iunie. Regulile ce trebuie respectate în aceste unităţi de învăţământ pentru limitarea răspândirii coronavirusului au fost stabilite printr-un ordin comun al Ministerelor Sănătății, Educației și Muncii, publicat în Monitorul Oficial pe 15 iunie.
În Sectorul 1 al Capitalei, toate creşele administrate de Consiliul Local sunt pregătite să-şi primească elevii. Mai exact, este vorba despre Centrul Româno-Danez pentru Educaţie Integrată, Complexul Social de Servicii Vrancei, Complexul Social de Servicii Sfântul Nicolae, Complexul Social de Servicii Sfântul Andrei şi Complexul de Servicii Sociale Jiului.
În total, în creşele din sectorul 1 există 512 locuri disponibile, mai puţin cu 20% decât în mod normal, scăderea numărului de locuri fiind datorată restricţiilor impuse de epidemia de COVID-19.
Sunt eligibili copiii, cu domiciliul legal în sectorul 1, care au fost declarați admiși în anul școlar 2019/2020 și care au frecventat creșele până la suspendarea activității în luna martie 2020.
Au prioritate la înscriere următoarele categorii de copii:
– copiii proveniți din familii monoparentale, al căror părinte are loc de muncă stabil și este necesară prezența acestuia zilnică la serviciu;
– copiii proveniți din familii ai căror părinți au loc de muncă stabil și este necesară prezența zilnică la serviciu;
– cazurile sociale;
– copiii gemeni, tripleți, frații, ai căror părinți au loc de muncă stabil și este necesară prezența zilnică la serviciu.
În Sectorul 2, creșele Sinaia, Teiul Doamnei, Ciobănaşului şi Unitatea de Educaţie Timpurie Grădiniţa nr. 23 îşi deschid porţile pentru copii. Excepţie face Unitatea de Educaţie Timpurie Grădiniţa nr. 137, care va rămâne în continuare închisă întrucât nu a îndeplinit condițiile prevăzute în Ordinul comun al celor trei ministere privind reluarea activității. Copiii care învăţau în această unitate până la debutul pandemiei vor putea fi duşi de către părinţi la una dintre creșele care s-au redeschis deja sectorul 2.
În Sectorul 3, se creşele pentru copiii ai căror părinţi lucrează şi nu au în grija cui să-i lase pe cei mici. Programul de funcţionare a creşelor din acest sector va fi zilnic, între orele 7,00 şi 17,00. Copiii vor intra la cursuri la ore diferite, începând de la 7,00, apoi la 7,30 şi la 8,00.
Intrarea copiilor în cadrul creșelor se va face în limita locurilor disponibile, pe baza următoarelor documente:
– adeverință de la locul de muncă a ambilor părinți/ părintelui singur din care să reiasă calitatea de salariat și necesitatea prezenței zilnice la locul de muncă;
– declarație pe propria răspundere;
– aviz epidemiologic.
În Sectorul 4, redeschiderea creşelor se face în funcţie de solicitările părinţilor. Primarul Daniel Băluţă declara recent că insituţiile de învăţămând preşcolar din sectorul pe care-l administrează nu vor putea primi decât jumătate dintre cei 1.000 de copii care sunt în prezent înscrişi.
În Sectorul 6, s-a demarat programul ”Creșa de vară”, copiii urmând a fi primiți în limita locurilor disponibile. În plus, creşele din acest sector vor primi elevi în funcţie de anumite criterii de eligibilitate. Creșele din acest sector sunt deschise în intervalul orar 6.00-18.00.
În contextul epidemiei de coronavirus, conducerea fiecărei creşe va trebui să respecte o serie de reguli stricte, prevăzute în Ordinul comun al celor trei ministere. Printre acestea, se numără următoarele:
– Jucăriile care nu pot fi spălate vor fi eliminate
– Se recomadă desfăşurarea mai multor activităţi în aer liber decât în interior. Nu se recomandă jocurile care presupun apropierea la mai puţin de doi metri.
– La intrarea în creșă trebuie asigurată fluidizarea sosirilor, astfel încât să se evite aglomerația.
– Zilnic, copiii vor fi suspuşi triajului epidemiologic, care constă în măsurarea temperaturii. În cazul în care aceasta depășește 37,3 grade Celsius, copilul nu va fi primit.
– De asemenea, cei mici vor fi învățați să se spele pe mâini timp de minimum 20 de secunde, iar în interiorul creșei se va face curățenie înainte de începerea activității și la finalul programului.
„Toate suprafeţele trebuie curăţate – inclusiv jucării, tobogane, ţarcuri, mânere, balustrade, butoane şi accesorii la instalaţii sanitare, toalete, clanţe, pervazul ferestrei, precum şi mesele şi scaunele din sala de grupă. Suprafeţele care sunt atinse de copii vor fi atent curăţate, frecvent, prin ştergerea cu apă şi detergent„, se arată în documentul citat.
De asemenea, autoritățile recomandă reducerea numărului de copii în grupă, astfel încât să fie asigurată o suprafaţă de minim 4,5 mp/copil, iar distanțarea socială trebuie să fie respectată în toate încăperile din unitate.