Trei crame concurente își dau mâna în campania: „Trei pentru vin, vinul pentru toți”

Trei crame renumite – Oprișor, Serve și Vinarte – concurente de peste 20 de ani pe piața vinului – se alătură în campania «Trei pentru vin, vinul pentru toți» și lansează platforma comună treipentruvin.ro.

Publicul va avea astfel acces la o selecție inedită de oferte comune cu vinuri promovate #împreună de către cei trei, în numele celor 12 valori care-i unesc, printre care prietenie, armonie și optimism. Cele trei crame transmit astfel ideea unității în diversitate, într-o perioadă marcată de temerile din societate privind o criză economică.

Forța proiectului se bazează pe diversitatea portofoliului care devine astfel accesibil consumatorilor într-o singură platformă, într-o singură livrare comodă. Este și un exemplu de solidarizare, o garantare reciprocă – ceva de care întreaga societate are nevoie – dar este și o formă de educare a publicului de vin cu ajutorul competențelor reunite ale celor trei crame”, susțin împreună inițiatorii campaniei «TreiPentruVin» – Mihaela Tyrel de Poix (Serve), Rodica Căpățînă (Vinarte) și Gabriel Roceanu (Oprișor).

Pe parcursul campaniei online, publicul este invitat să urmărească platforma comună și rețelele de socializare ale celor trei crame, de unde va putea afla mai multe despre nobila artă și știință a vinului, despre activitățile din vie și din cramă, într-o notă veselă.

“Vrem să arătăm că #împreună se pot pune mai bine în valoare vinurile produse în România”, anunță cei trei producători.

Lansarea publică a campaniei coincide cu Solstițiul de vară, moment simbol al infloririi viței-de-vie, semnificativ pentru viticultori, Oprișor, Serve și Vinarte prezentând împreună o selecție de 12 oferte de vinuri concepute în numele valorilor lor și produse în cele patru regiuni viticole pe care le reprezintă.

Cele trei crame care transmit mesajul prieteniei și unității în diversitate sunt reprezentative pentru prima generație de investiții private străine în vinul românesc de după 1990 și au în palmares numeroase premii naționale și internaționale.

Despre Oprișor

Înființată în 1994 sub numele de Carl Reh Trading, cu misiunea specifică de a selecta vinuri românești pentru piața internațională, compania devine Carl Reh Winery în 1998 (după ce se stabilise în 1997 pe actualele amplasamente viticole), de unde și-a luat ulterior numele actual. Compania de comerț cu vinuri devine astfel investitor în vie și producător, continuându-și activitatea pe piețele internaționale construite de acționarul german – Reh Kendermann. Sunt replantate cele 250 de hectare și este achiziționată crama, iar în 2001 compania se lansează și pe piața internă, cu gamele Val Duna și La Cetate. Ca urmare a succesului acestora, în 2008, numele de Oprișor devine atât de cunoscut în rândul consumatorilor avizați, încât e necesară extinderea portofoliului de vinuri care să reprezinte caracterul specific al regiunii. Carl Reh Winery lansează mărcile Măiastru, Caloian, Cabernet Sauvignon Crama Oprişor, Rusalcă albă, Jiana Rose, Drăgaică roșie, Cupola Sanctis, Passarowitz, Smerenie – nume devenite renume de atunci încoace – și devine astfel cunoscută sub numele de Crama Oprișor, exponent al valorilor Olteniei profunde.

Despre SERVE

 Șase rânduri despre România din „World Atlas of Wine” de Hugh Johnson în 1993, apoi întâlnirea fondatorului francez al cramei cu un enolog român talentat – și dramul de nebunie nelipsit unui astfel de început – acestea sunt ingredientele poveștii SERVE – prima cramă străină privată din România. Eroii poveștii sunt: contele Guy Tyrel de Poix (fondatorul din păcate dispărut dintre noi azi, cel care a inspirat și “scris” coordonatele pe care se înscrie crama); enologul Aurel Rotărescu, care a “îmblânzit” soiurile românești și a creat “vinuri elegante și feminine”, cum îi plăcea lui Guy să le numească; și Mihaela Tyrel de Poix, soția lui Guy si proprietarul companiei, inginer cu simț practic, care a construit SERVE alături de fondator și a pilotat compania și după dispariția acestuia. Vinurile care au scris istoria cramei – și au modelat piața HoReCa – sunt Vinul Cavalerului, Millenium roșu și alb (1999 și, respectiv, 2001), și gama Cuvee, apărută în 2001, cu lansarea “Charlotte” și completată de “Amaury”, “Alexandru”, “Sissi”, “Clemence”, “Guillaume” – dedicată următoarei generații din familie.

Despre Vinarte

 Istoria Vinarte începe în 1998, când mai mulți oameni de afaceri români, francezi și italieni – cu istorii de viață diferite, dar uniți de pasiunea pentru vinul bun – iau decizia să construiască împreună o companie care să aducă vinurile bune românești pe buzele cât mai multor consumatori. În urma unui studiu specializat sunt identificate trei zone cu terroir excepțional, care oferă șansa creării unor vinuri remarcabile: Villa Zorilor – Dealu Mare (Buzău); Bolovanu – Sâmburești (Olt) și Stârmina (Mehedinți). Toate viile sunt replantate cu soiuri nobile iar cramele sunt dotate cu instalații moderne. Sunt aduși oenologi străini cu rezultate demonstrate, pentru a asigura baza de pornire a unui proiect ambițios. Iar rezultatele se arată cu repeziciune. După patru ani, Vinarte lansează trei vinuri care schimbă piața, creionând practic categoria selectă numită superpremium: Prince Matei, Prince Mircea și Soare. Cu aceeași pasiune pentru vinul bun, povestea Vinarte se scrie în continuare. Ea poate fi citită în sticlele de Nedeea (amestecuri unice de soiuri românești), în Soare rose și alb (obținute din struguri roșii) sau în game ca Domeniile Vinarte, Castel Stârmina, Castel Bolovanu.

 

Citește și
Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.