Un tribunal din Coreea de Sud îl condamnă pe Kim Jong Un

Un tribunal sud-coreean îl somează pe dictatorul nord-coreean să despăgubească doi foşti prizonieri de război, obligaţi la muncă forţată timp ce decenii în Coreea de Nord, o hotărâre care ar putea crea un precedent în peninsula împărţită, relatează AFP. Presa internațională, citând surse din China, Japonia sau Hong Kong, a scris că dictatorul Kim Jong Un ar fi mort.

Este pentru prima oară când un tribunal sud-coreean îşi exercită competenţa asupra Phenianului sau dispune ca dictatorul nord-coreean să plătească despăgubiri, potrivit unor asociaţii de susţinere a reclamanţilor.

Cei doi bărbaţi – Han, în vârstă de 87 de ani, şi Ro, în vârstă de 90 de ani – afirmă că au fost luaţi prizonieri în timpul Războiului Coreei (1950-1953), dar că nu au fost repatriaţi la oprirea conflictului, care s-a terminat cu un armistiţiu şi nu cu un tratat de pace.

Timp de mai multe decenii, cei doi bărbaţi au muncit forţat în mine de cărbune, până când au reuşit să evadeze din Nord, prin China.

Ro s-a întors în Coreea de Sud în 2000, iar han un an mai târziu.

Ei au depus plângeri în 2016, în care acuză că au fost supuşi unor „importante daune mentale şi fizice” în Coreea de Nord.

Un tribunal de la Seul a dispus ca Kim Jong Un să-i plătească fiecăruia 21 de milioane de woni (15.500 de euro), a declarat pentru AFP o purtătoare de cuvânt a tribunalului.

O asociaţie de susţinere a celor doi a anunţat că aceştia urmează să ia măsuri legale în vederea confiscării unor bunuri nord-coreene aflate sub controlul Seului, precum drepturi de autor ale televiziunii de stat nod-coreene.

După război, aproximativ 170.000 de nord-coreeni şi chinezi erau prizonieri în lagăre ale forţelor ONU conduse de către Statele Unite, iar aproximativ 100.000 de militari sud-coreeni şi din cadrul ONU erau deţinuţi de Nord, potrivit unor date de la Memorialul Războiului Coreei de la Seul.

După armistiţiu, doar 8.343 de sud-coreeni au fost repatriaţi, potrivit Guvernului sud-coreean.

Această problemă este prezentată cu regualritate de către Sud, însă Nordul a spus mereu că niciun militar din Sud nu a fost deţinut împotriva voinţei sale.

Citește și
Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.