Liberalul Dumitru Oprea: Tinerii români au mare nevoie de competențe digitale
Deputatul PNL Dumitru Oprea a solicitat Ministrului Educaţiei şi Cercetării informaţii privind măsurile avute în vedere pentru îmbunătăţirea abilităţilor digitale atât de necesare tinerilor din România.
“Pe 15 iulie a avut loc, într-un context provocator generat de pandemia de coronavirus, Ziua mondială a competențelor tinerilor.
Pentru a marca această zi, Eurostat a publicat o serie de date cu privire la abilitățile digitale ale tinerilor din Uniunea Europeană.
După ce măsurile de limitare a evoluției pandemiei de COVID-19 au împiedicat școlile, universitățile sau alte instituții profesionale și de formare profesională să desfășoare activitățile față în față, tinerii au fost nevoiți să urmeze cursurile online, competențele digitale devenind astfel extrem de importante.
Potrivit datelor furnizate de Eurostat, în UE, în 2019, 4 din 5 tineri (80%) cu vârste cuprinse între 16 și 24 de ani aveau abilități digitale de bază sau peste acestea, Croația a înregistrat cea mai mare pondere (97%), urmată de Estonia, Lituania și Olanda (93%) și Grecia (92%).
Din păcate, tinerii din România se situează pe ultimul loc în Uniunea Europeană la capitolul abilități digitale, doar 56% dintre tinerii cu vârste cuprinse între 16 și 24 de ani având competențe digitale de bază sau peste nivelul de bază”, a arătat parlamentarul PNL.
În acest context, deputatul Dumitru Oprea a cerut Ministrului Educaţiei detalii despre cum va fi asigurat accesul la tehnologie pentru toţi tinerii, în egală măsură. De asemenea, a fost solicitat un punct de vedere privind posibilitatea publicării unor ghiduri sau tutoriale online, disponibile gratuit, pentru tinerii din România”.