Luptă pentru putere în PSD. Dumitru Buzatu vs. Vasile Dâncu!

Preşedintele PSD Vaslui, Dumitru Buzatu, a declarat luni că va candida pentru funcţia de preşedinte al Consiliului Naţional al partidului la congresul care ar urma să aibă loc la finalul lunii august, scrie Agerpres.

„În contextul dezbaterilor din partid, referitoare la organizarea unui congres pentru alegerea structurilor de conducere ale PSD, a apărut şi această discuţie în legătură cu preşedinţia Consiliului Naţional. Celui care a fost preşedintele consiliului i s-a propus o altă însărcinare şi atunci, printre alte idei care au circulat, a fost aceea de a se găsi un candidat pentru preşedinţia Consiliului Naţional. Eu, personal, cred că metoda aceasta nu e o metodă de succes în ce priveşte alegerea unor personalităţi în structurile de conducere ale PSD. Trebuie să stimulăm cadrul democratic, să deschidem, pentru cei care doresc, această uşă a candidaturilor, astfel membrii PSD, participanţii la congres, să îi poată alege pe cei pe care îi doresc. (…) Eu cred că ultima perioadă de timp a fost marcată de confuzie şi cred că şi din punctul acesta de vedere candidaţilor, atât pentru funcţia de preşedinte, de vicepreşedinţi, de preşedinte al Consiliului Naţional, trebuie să li se permită să prezinte, în cadrul congresului, proiectele, programul, viziunea lor, despre evoluţia în următorii ani ai PSD”, a declarat Buzatu.

Dumitru Buzatu a adăugat că speră ca prin candidatura sa să îi stimuleze pe membrii partidului, pe cei mai tineri, în special, dar şi pe aceia care „au un anumit prestigiu recunoscut în rândurile membrilor PSD”, să candideze la funcţiile de conducere din partid.

Citește și
Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.