OMS nu crede în vaccinul anti-COVID al lui Putin

Preşedintele Vladimir Putin a anunţat marţi că Rusia este prima ţară din lume care a autorizat un vaccin împotriva COVID-19, după mai puţin de două luni de teste clinice pe oameni, afirmând chiar că fiica sa şi-a fi injectat deja noul vaccin.

Organizaţia Mondială a Sănătăţii (OMS) a întâmpinat cu prudenţă vestea că Rusia a înregistrat primul vaccin împotriva COVID-19 şi a semnalat că acesta, la fel ca orice alt vaccin, trebuie să urmeze etapele de precalificare şi evaluare stabilite de organizaţie.

Vaccinul rusesc nu se numără printre cele şase semnalate săptămâna trecută de OMS ca fiind cele mai avansate în procesul testelor clinice. Dintre aceste şase, trei sunt dezvoltate de laboratoare chineze, două sunt americane (cele ale companiilor Pfizer şi Moderna) şi cel de-al şaselea este dezvoltat de AstraZeneca în colaborare cu Universitatea Oxford.

”Accelerarea progreselor nu trebuie să însemne compromisuri faţă de siguranţă”, a declarat după anunţul preşedintelui rus purtătorul de cuvânt al OMS, Tarik Jasarevic. ”Suntem în contact cu autorităţile sanitare ruse şi avem discuţii cu privire la posibila precalificare OMS a vaccinului, dar, din nou, precalificarea oricărui vaccin include analiza şi evaluarea riguroasă a datelor obligatorii privind siguranţa şi eficacitatea”, a explicat el.

Potrivit preşedintelui Putin, vaccinul rusesc este eficace, a trecut toate probele necesare şi permite dezvoltarea unei ”imunităţi stabile” faţă de COVID-19, liderul de la Kremlin afirmând de asemenea că fiica sa şi l-a injectat.

Potrivit directorului fondului suveran rus RDIF implicat în proiect, Kirill Dmitriev, peste 20 de ţări au precomandat circa un miliard de doze din acest vaccin, care pentru pieţele externe va avea denumirea ”Sputnik V”, nume ce aminteşte de primul satelit lansat pe orbită, şi începutul producţiei industriale este preconizat pentru luna septembrie.

Citește și
Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.