Studiu alarmant: Numărul englezilor infectați cu coronavirus este de zece ori mai mare!

Aproape 6% din populaţia Angliei e posibil să fi avut COVID-19 în perioada de vârf a pandemiei, sunt de părere oamenii de știință.

Cercetătorii care studiază prevalenţa infecţiilor susțin că este posibil ca 6% din toată populația Marii Britanii să fi fost infectați cu noul coronavirus, cu câteva milioane mai mulţi decât cei testaţi pozitiv pentru această boală, informează Reuters, potrivit Agerpres.

Asta înseamnă că cele 3,4 milioane de britanici care ar fi trecut prin boală reprezintă un număr de 10 ori mai mare decât cel oficial anunțat de autoritățile sanitare.

Un număr total de 313.798 de persoane au fost testate pozitiv pentru COVID-19 în Marea Britanie, 270.971 dintre acestea în Anglia, echivalentul a doar 0,5% din populaţia regatului. Dintre aceștia, 41.329 au murit. Bilan’ul deceselor a fost revizuit în jos de Departamentul de sănătate britanic, miercuri. Bilanţul oficial al deceselor provocate de pandemia noului coronavirus a scăzut cu peste 5.000 de cazuri. Astfel, cifra oficială a deceselor din Marea Britanie a fost redusă de la 46.706 la 41.329, dar rămâne în continuare cea mai ridicată din Europa. Pe de altă parte, este posibil ca multe persoane care au fost victime ale epidemiei să nu fi fost de fapt testate.

Pe lângă bilanțul coronavirus anunțat zilnic, studiul care a testat peste 100.000 de indivizi pe teritoriul Angliei în scopul detectării prezenţei anticorpilor la coronavirus a demonstrat că aproape 6% dintre aceştia au avut virusul, ceea ce sugerează că 3,4 milioane de persoane contractaseră deja noul coronavirus până la sfârşitul lunii iunie.

Rezultatele sunt în concordanţă cu alte studii, cum ar fi cele conduse de Biroul Naţional de Statistică, din care reies niveluri mai ridicate de COVID-19 în comunitate în timpul pandemiei decât cele sugerate de statisticile zilnice în urma testelor.

Personalul sanitar şi de îngrijire prezintă cea mai mare probabilitate de infectare anterioară.

Prevalenţa infecţiilor pare să fie la cel mai ridicat nivel în Londra, unde 13% dintre rezidenţi deţin anticorpi, în timp ce grupurile etnice minoritare au o probabilitate de două până la trei ori mai mare de a fi contractat COVID-19 în comparaţie cu persoanele caucaziene.

Premierul Boris Johnson a anunţat anterior că testele de anticorpi au un potenţial revoluţionar în combaterea pandemiei. Totuși, cercetătorii precizează că, deşi sunt utile în cadrul unor studii la nivel de populaţie, marja de eroare a acestor teste le face nesigure pentru întrebuinţarea la nivel individual.

Citește și
Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.