Maria Grapini avertizează în privința riscului reînceperii cursurilor: „Există un pericol imens, în contextul în care,  în școli, nu s-a făcut pregătirea sanitară!”

0

Europarlamentarul umanist, Maria Grapini, a tras, la Radio Timișoara, un semnal de alarmă în privința riscului reînceperii anului școlar, în contextul în care, astăzi, în plină pandemie de coronavirus, nu sunt asigurate, de către Guvern, toate condițiile sanitare obligatorii unei activități educaționale sigure pentru elevi.

„Din păcate, deși se știa de această pandemie, de această criză sanitară, România a rămas, din toate informațiile pe care le am, singura țară care nu a pregătit deschiderea anului școlar, în condiții de siguranță pentru elevi și cadrele didactice. Și de ce spun acest lucru? În dezbaterea publică, încă există un formular care se vrea să fie o declarație pe care părinții trebuie să o semneze. O declarație al cărei text, până la urmă, nici nu are relevanță… Pentru că, atâta timp cât nu poți să identifici toate datele pe care declarația și formularul le conțin și pe care părintele trebuie să și le asume, este evidentă reținerea acestuia în a semna o asemenea declarație… Pentru care nu are cum să răspundă dacă nu știe problemele semnalate acolo. Pe de altă parte, cred că nu această declarație era lucrul cel mai important pentru reînceperea cursurilor în sălile de clasă ci mai important era să avem câteva lucruri foarte bine puse la punct”, a precizat europarlamentarul Grapini, care a punctat, foarte clar, pașii pe care guvernanții ar fi tebuit să-i parcurgă pentru a asigura un proces de învățământ sigur pentru elevi.

“În primul rând, ar fi trebuit ca toți angajații, de la profesori până la personalul de curățenie din școli, să fi fost testați, pentru ca părintele să fie sigur că își trimite copilul într-un mediu sigur, în care personalul este testat și nu are probleme legate de infecția cu noul coronavirus. În al doilea rând, toate școlile ar fi trebuit să aibă asigurat la începutul cursurilor și, evident și pe parcursul anului școlar, un cabinet, un dispensar, în care să existe cadre medicale care să verifice, în fiecare dimineață, așa cum am văzut în alte state, temperatura copilului, pentru a avea un scurt interviu cu copilul, pentru a vedea dacă are simptome sau nu. Acest aspect înseamnă mai mult și este mai important și mai util decât o declarație dată de parinte. Apoi, școlile  trebuiau dotate cu materialele sanitare necesare pentru că, în fiecare pauză, la intrarea în clasă, copiii trebuie să se dezinfecteze pe mâini. Mai mult, școlile trebuiau dotate cu tablete pentru ca, în situația în care există un cadru didactic sau un copil infectat cu COVID-19, acesta să poată lucra de la distanță, fără a fi afectat procesul educațional”, a completat Maria Grapini.

„Deci, practic, vedem că pregătirea sanitară nu s-a făcut în școli și atunci există un pericol imens și, pentru asta, înțeleg teama părinților în privința trimiterii copiilor la școală. Este absolut halucitant să vezi că ministrul Educației spune că abia acum se vor organiza achiziții pentru școli, prin Ministerul Fondurilor Europene, procedură care știm că durează cel puțin câteva luni. Așadar, mesajul meu este clar – și l-am transmis aproape în fiecare zi către Guvern și Ministerul Educației – și anume, să ia toate măsurile de siguranță pentru ca anul școlar să înceapă în condiții foarte bune. Dacă nu, mai bine școlile să intre eșalonat la cursuri și să se lucreze de la distanță, online, până se asigură aceste condiții obligatorii pentru sănătatea copiilor noștri”, a conchis europarlamentarul umanist.

Citește și

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.