Nicușor Dan îi deschide (larg) calea lui Traian Băsescu spre Primăria Capitalei!
Ajutorul oferit de candidatul PNL-USR-PLUS la Primăria Capitalei, Nicușor Dan, unui interlop din sectorul 4 deschise larg porțile Primăriei Generale pentru Traian Băsescu. Candidatul PMP se repoziționează puternic în fața alegătorilor de dreapta din Capitală și devine unica soluție pentru scrutinul din 27 septembrie. Cum Nicușor Dan a devenit „istorie” în urma acestei dezvăluiri incendiare, iar Gabriela Firea, în ciuda unei campanii electorale deșănțate, nu poate convinge, Traian Băsescu se îndreaptă cu pași electorali siguri către victorie.
Nici nu ai cum, ca bucureștean, să optezi pentru Firea sau Nicușor Dan, cât timp ai ca opțiune electorală un candidat cu o experiență politico-administrativă uriașă, care are un program bine conturat și care poate readuce normalitatea la Primăria Capitalei. Adio, incompetență! Adio, iresponsabilitate! Adio, devalizarea bugetului de un miliard de euro! Adio, găști politico-financiare abonate, cu dedicație politică și nu numai, la banii Primăriei! Adio, dispreț la adresa cetățenilor! Adio, lipsă de transparență decizională!
Traian Băsescu are soluții. Traian Băsescu știe. Traian Băsescu poate. Traian Băsescu este soluția firească pentru un București sufocat de un trafic infernal și un miros, uneori, pestilențial, un București care nu are o viziune de modernizare pliată pe realitățile unei Capitale ce se vrea europeană. A venit vremea ca locuitorii din Capitală să voteze pentru o Capitală a mileniului III.
Firea, Nicușor Dan sau Traian Băsescu? Alegerea este simplă, terifiant de simplă: demagogie, corupție, bâlbe și lipse de soluții sau experiență, viziune și respect față de bucureșteni. Tocmai din aceste motive, Traian Băsescu este atacat de dimineață până seară la televiziunile de casă ale PSD sau PNL. Toți știu că Băsescu reprezintă o amenințare uriașă pentru interesele lor politico-financiare. Tocmai din aceste motive fug de o dezbatere cu Băsescu. Din păcate, pentru PSD, PNL și USR-PLUS vremea scadenței se apropie. Iar votul din 27 septembrie va pune punct unei administrații toxice PSD-Firea.
De altfel, Traian Băsescu a susţinut la Romania TV faptul că ajutorul oferit de Nicuşor Dan unui interlop din sectorul 4 al Capitalei este trafic de influenţă. De asemenea, fostul preşedinte susţine că Nicuşor Dan nu trebuia să sară în ajutorul bărbatului, nici ca parlamentar, om politic sau cetăţean.
„Da, este trafic de influenţă, dar aş vrea să lămurim puţin lucrurile. Este vorba despre o autorizaţie provizorie de construcţie, benefiaciarul autorizaţiei a zis că este pe moşia lui şi a făcut o construcţie de 400 de mp. Primăria l-a dat în judecată, nu ştiu de ce. Primăria sectorului nu avea nevoie de nicio hotărâre judecătorească. Ceea ce spune Nicuşor Dan este pentru proşti, procesul a rămas fără obiect, pentru că Primăria a desfiinţat construcţia provizorie” , susţine Traian Băsescu.