FCSB cere amânarea partidei cu FC Argeș din Liga I

Decimată de noul coronavirus, după ce 18 jucători şi membri ai staff-ului au fost infectaţi, FCSB cere ajutorul LPF pentru a amâna partida de campionat cu FC Argeş, programată duminică, de la ora 21:30.

„A fost o noapte grea înainte de meci. N-am dormit, iar mulți dintre jucători s-au trezit de 5-6 ori. Nu e ușor să știi că ai COVID, să stai cu frica în sân. Bine că s-a terminat cu bine și ne întoarcem cu calificarea.

Pentru meciul de campionat, cu FC Argeș, nici nu știu câți ne mai întoarcem acasă. Nu știu câți vom fi sănătoși. Conducerea se va ocupa, să vedem dacă putem amâna meciul cu Argeșul. Cred că e posibil. Rămâne de văzut, se va ocupa conducerea”, a declarat Mihai Pintilii, după meci.

Clubul patronat de Gigi Becali a anunţat şi când este programat meciul din următorul tur al Europa League, contra cehilor de la Slovan Liberec.

„FCSB a obţinut calificarea în turul 3 preliminar al UEFA Europa League după ce a trecut de FK TSC Backa Topola, din Serbia, la loviturile de departajare (6-6 în 120 de minute, 5-4 după penalty-uri). Roş-albaştrii o vor întâlni pe Slovan Liberec, din Cehia, într-o partidă care se va disputa joia viitoare, începând cu 21:30, pe Stadionul „Marin Anastasovici”, din Giurgiu”, se arată pe site-ul fcsb.ro.

Citește și
Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.