Scandal uriaș în USR: Andrei Caramitru cere demisiile lui Barna și Cioloș!

0

Andrei Caramitru, una dintre vocile vizibile pe rețelele sociale din zona USR, califică scorul obținut de USR-PLUS la alegerile locale „o catastrofă de proporții epice” și cere plecarea lui Dan Barna și a lui Dacian Cioloș din fruntea Alianței.

„Scorul politic la nivel Național (ăla care contează pentru parlamentare) e sub 9%. Un piculeț doar peste Ponta. PMP a câștigat mai mulți primari în țară. Un dezastru de proporții epice care NU poate fi justificat. Nu poți cădea de la 22 la sută la 9 și să explici cu tot felul de artificii”, a scris Andrei Caramitru, pe contul său de Facebook.

În opinia sa, rezultatele bune obținute la nivelul unor orașe importante „NU au fost meritul conducerii centrale”.

„Din contra. Dacă Nicușor și Orban nu făceau deal și puneau presiune pe USRPLUS sa colaboreze – Firea și toți primarii de sectoare erau azi de la PSD. Bacău a fost castigat cu susținerea PNL (pentru ca Viziteu e smart și și-a făcut strategia singur). În Alba Iulia a câștigat fostul viceprimar PNL transferat la USR (o mișcare deșteaptă, singura din păcate). Voturile spectaculoase (Brașov, Timișoara) au venit de la oameni care NU sunt apropiați de Barna/Ciolos. La fel voturile bune din Constanța sau Iași. Elena Lascău a câștigat Câmpulung de capul ei, fiind grozavă și super cunoscută”, argumentează el.

O altă întrebare este, potrivit postării citate, de ce este nevoie de PLUS, formațiunea lui Dacian Cioloș, cel care „nu a candidat singur niciodată la nimic”: „După ce adaugi PLUS (care habar nu am ce voturi aduce, ca nu a adus absolut nimic in alegerile astea, zero câștiguri)” pentru a ajunge „la același scor national pe care l-a scos Nicușor in 2016 practic singur și fără structuri locale?”.

 

 

Citește și

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.