Premierul Orban îi cere ministrului Vela „torența zero” față de cei care nu respectă restricțiile anti-COVID

Premierul Orban solicită toleranţă zero pentru cei care nu respectă restricţiile anti-covid.

Adresându-se ministrului Afacerilor Interne, Marcel Vela, prim-ministrul Ludovic Orban a cerut acțiune hotărâtă contra celor care refuză să respecte regulile de igienă impuse de pandemia de coronavirus în mijloacele de transport în comun. Premierul i-a cerut șefului MAI ca polițiștii și celelalte forțe de ordine să dea, fără milă, amenzi celor care nu înțeleg să respecte regulile.

De asemenea, Ludovic Orban a vorbit și despre microbuzele care fac curse intrajudețene și cu care mulți copii sunt nevoiți să meargă la școală. „Nu este normal ca în mijloacele de transport cu care copiii merg la școală să existe adulți fără mască, iar șoferii acestora să nu le zică nimic”, a punctat premierul.

Șeful Executivului, Ludovic Orban, s-a arătat deranjat și de bâlbele de marți cu privire la calcularea ratei de incidență a infectărilor cu SARS-CoV-2.

„Numarul de persoane dintr-o localitate in baza caruia se decide indicele (de raspandire a coronavirusului) este numarul de la Evidenta Populatiei. Saptamanal se actualizeaza, luni, numarul cetatenilor dintr-o localitate, pe baza Evidentei Populatei.

Este cel mai aproape de realitate, Evidenta Populatie stiu cine are buletin, domiciliu, rezidenta. Va rog sa nu mai tolerati ca angajati INSP sa furnizeze informatii publice care nu respecta deciziile noastre”, a spus Orban, în ședința de guvern.

„Suntem într-un moment de cumpănă, de inflexiune. Putem opri creșterea numărului de cazuri, dar ca să reușim atingerea acestui obiectiv va trebui ca toate instituțiile implicate în prevenirea, în asigurarea respectării măsurilor de protecție, în informarea constantă și corectă a cetățenilor despre evoluția pandemiei, să fie mobilizate la maximum și mai ales să direcționă toate resursele umane pe care le avem și toate acțiunile le care întreprindem către acele zone unde rata de răspândire este mai mare”, a mai spus premierul.

Reamintim că, miercuri, potrivit comunicatului GCS, s-au înregistrat 4.016 cazuri noi, 66 de decese și 686 de persoane internate la ATI. Cele mai multe noi infectări cu SARS-CoV-2 sunt în București.

Citește și
Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.