Sondaj alarmant: Majoritatea scoțienilor vor independență față de Marea Britaniei!
58% dintre scoțieni s-au pronunțat în favoarea independenței țării lor de Regatul Unit, potrivit unui sondaj recent publicat de institutul Ipsos Mori, o susținere fără precedent. Sondajul indică și o creștere a preferinței populației pentru Partidul Naționalist Scoțian (SNP), condus de premierul Nicola Sturgeon.
Potrivit sondajului, SNP și premierul beneficiază de susținerea a 72% dintre cei chestionați, care s-au declarat mulțumiți de modul în care guvernul a gestionat pandemia de coronavirus. Este o veste bună pentru Nicola Sturgeon, susținătoare a independenței, în contextul în care, în mai 2021, vor avea loc alegeri locale. Sondajul a fost realizat în perioada 2-9 octombrie, pe un eșantion de 1.045 de persoane.
”Dacă SNP obține majoritatea la alegerile locale de anul viitor, sondajul nostru sugerează că va fi o presiune publică importantă pentru ca guvernul central britanic să transfere Parlamentului scoțian puterile necesare pentru organizarea unui al doilea referendum privind independența”, a apreciat directoarea Ipsos Mori Scoția, Emily Gray, citată de hotnews.
Premierul s-a angajat să prezinte termenii şi data unui al doilea referendum privind independenţa acestei provincii britanice până la alegeri. Demersul este continuat în pofida refuzului Londrei de a mai organiza un astfel de vot.
La referendumul precedent, din 2014, 55% dintre scoțieni s-au pronunțat în favoarea rămânerii în Regatul Unit. Sturgeon consideră însă că Brexitul a schimbat datele problemei, după ce, în 2016, Scoţia a votat masiv împotriva ieşirii din Uniunea Europeană. Criticile la adresa guvernului de la Londra s-au intensificat și în contextul pandemiei.