Societatea Română de Dermatologie lansează campania -„Informeză-te!” Ziua Mondială a Psoriazisului – 29 octombrie!

0

„Informeză-te” este o campanie de informare și educare prin care Societatea Română de Dermatologie își propune să crească gradul de informare a publicului larg cu privire la psoriazis/artrită psoriazică, atrăgând atenția asupra faptului că psoriazisul nu este o afecțiune contagioasă.

Campania „Informează-te!” este lansată cu ocazia Zilei Mondiale a Psoriazisului, marcată în fiecare an, la nivel global, pe data de 29 octombrie și se desfăşoară în București și în alte  8 mari centre de dermatologie din ţară (Cluj-Napoca, Craiova, Constanţa, Iaşi, Târgu Mureş, Sibiu, Oradea, Timişoara).

Psoriazisul este mai mult decât o boală de piele, determinând multiple implicaţii la nivel psihosocial, profesional şi economic. Acestei  afecțiuni îi sunt asociate numeroase comorbidități (în  contextul infectării cu SARS-COV-2, una dintre dintre  cele mai reprezentative fiind obezitatea).

Campaniile organizate de către Societatea Română de Dermatologie, de-a lungul celor 16 ani de când se organizează acest eveniment,  au încercat să le uşureze viaţa pacientilor cu psoriazis confirmat , dar şi miilor, chiar sutelor de mii care decid să nu meargă la medic, să nu se informeze şi în consecinţă să nu se trateze corect.

Psoriazisul este o afecţiune  cronică,  care pe lângă alte manifestări se caracterizează printr-o evoluţie accelarată a celulelor pielii. În mod normal, celulele pielii se regenerează în 28-30 de zile, dar în cazul psoriazisului acest proces are loc în doar 3-4 zile. Această accelerare are drept consecinţă apariţia unor plăci tegumentare îngroşate de culoare roz acoperite cu cruste alb-sidefii. Boala afectează în proporţii egale femeile şi bărbaţii, vârsta medie de debut fiind în general situată în intervalul 15-30 de ani, însă poate să apară la orice vârstă, inclusiv la copii sau la persoane înaintate in vârstă. Cauzele exacte ale psoriazisului nu sunt cunoscute. Este însă confirmat faptul că boala este legată de sistemul imunitar şi că există o predispoziţie genetică de a dezvolta această afecţiune. De asemenea, stresul mental şi emoţional reprezintă un factor important care determină exacerbarea bolii.

SRD a încercat să atragă atenţia populaţiei prin postarea unor mesaje şi concepte vizuale în spaţii publice precum unităţi de învaţământ (gradiniţe, şcoli, licee, facultăţi), săli de sport, saloane de înfrumuseţare, bazine de înot, plaje, clădiri de birouri  și altele, unde persoanele bolnave de psoriazis pot fi discriminate din cauza lipsei de informare despre această afecţiune.  Efectul campaniei  s-a reflectat şi  în creşterea adresabilităţii la medicul dermatolog, psiholog şi chiar nutriţionist  (specialităţi conexe la care este bine să se adreseze pacientul cu psoriazis).

“Este îmbucurător să vedem că, urmare a campaniilor Societății Române de Dermatologie din anii precedenți se constată o creștere a adresabilității la medic pentru această afecțiune. Pe de altă parte, nu putem să nu observăm o schimbare în bine a atitudinii oamenilor care nu au această afecțiune față de pacienții cu psoriazis. Nu trebuie sa uitam ca psoriazisul este una dintre acele afectiuni care influenteaza alegerea unei meserii din cauza invaliditatii pe care o poate produce uneori.

 În această perioadă grea, generată de pandemie, SRD s-a implicat activ astfel încât pacienții cu psoriazis să poată beneficia în continuare de asistență medicală și tratament, chiar dacă accesul în anumite unități medicale a fost mai dificil. S-au făcut demersuri pentru ca unii pacienți să fie preluați temporar de alți colegi, au fost făcute recomandari pentru medicii dermatologi (afișate pe site-ul SRD sau al Ministerului Sănătații), întâlniri online etc. Cei mai mulți pacienți au fost aproape în permanență în contact (măcar prin telemedicina) cu medicul curant” a declarat Dr. Alin Nicolescu- Secretar General SRD

Psoriazisul poate fi uşor de diagnosticat, dar trebuie atent manageriat. Afectează pielea şi stima de sine a pacientului. De asemenea bolnavii de psoriazis au început să fie înregistraţi într-un Registru Unic, la nivel naţional, demers iniţiat de SRD. Din anul 2015 până în prezent au fost înregistrați in Registrul Național de boli Dermatovenerice 9297 de pacienți cu psoriazis dintre care 4082 sunt bărbaţi si 5215 sunt femei.

Studii îngrijorătoare pentru bolnavii de psoriazis

Organizaţia Mondială a Sănătăţii (OMS) a declarat psoriazisul ca fiind a 5-a cea mai importantă boală cronică netransmisibilă, împreună cu boli precum diabetul, cancerul, bolile cardiovasculare sau respiratorii.

Statisticile arată că psoriazisul afectează 125,000,000 de oameni la nivel mondial, dintre aceștia 30% au artrită psoriazică,  46% din cazurile severe de psoriazis pot dezvolta diabet, iar 58% probleme cardiace.

Potrivit celor mai recente studii, psoriazisul este estimat a avea o rată de apariţie de 2% în populaţia nord europeană şi de 2%-2,6% în populaţia americană (aproximativ 4,5 milioane de oameni). Există și zone cu rate de apariţie relativ scăzute (de exemplu Japonia). Estimarea prevalenței  psoriazisului și psoriazisului  artropatic la nivelul populației adulte  de peste 18 ani din România pentru psoriazis este 4,9% , peste media europeană.

 Analiza psiho-sociala a bolnavilor de psoriazis arată că:

  • peste 30% dintre pacienți suferă de depresie
  • 77% dintre bolnavii de psoriasis au fost stigmatizați
  • aproximativ 20% dintre pacienţii diagnosticaţi cu psoriazis artropatic dezvoltă leziuni articulare severe, distructive, deformante ce conduc adesea la invaliditate
  • peste 30% dintre pacienţii cu psoriazis dezvoltă şi psoriazis artropatic

 

Efecte socio-economice:

-65% dintre pacientii cu psoriazis au fost discriminați la locul de muncă

–  21 % au înregistrat venituri mai mici

–  16% dintre bolnavi de psoriazis au absentat de la locul de muncă

– 30%  dintre bolnavii de artrita psoriazică au absentat de la locul de muncă

– 23% din pacienţi afirmă că psoriazisul a afectat alegerea unei cariere profesionale

Trebuie să înțelegem că psoriazisul nu este o boală a rușinii,  nu este o boală contagioasă și că paleta destul de largă de soluții terapeutice actuale oferă posibilitatea unui tratament care să ducă la remisiunea leziunilor pe perioade lungi de timp.

„În acestă perioadă au fost mai multe provocări legate de bolnavii de psoriazis și pandemia generată de infecția cu SARS-COV-2 . Pe de o parte stresul creat de pandemie a accentuat foarte mult boala, psoriazisul fiind o boală influențată de factorii de stres, infecția in sine poate determina așa ceva, multe terapii pentru psoriazisul moderat sever erau imunosupresoare și a trebuit o personalizare în ceea ce  însemnă tratamentul, o gândire de la pacient la pacient, pentru că imunosupresia crește riscul infecției (sau așa se întâmpla de cele mai multe ori). Deci au fost mai multe provocări pentru acești pacienți, au fost pacienți in zona de carantină, erau in zonă de izolare, nu puteau să se deplaseze să-și ia tratamentul, aveau nevoie de consult medical, noroc că a existat telemedicina pentru cei din ambulatoriu, sigur a fost foarte dificil.-a adăugat Dr. Alin Nicolescu.

Citește și
Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.