Europarlamentarul Maria Grapini, revoltată: „Dacă, totuși, se mai gândește cineva în țara asta și la viața oamenilor, trebuie să amânăm alegerile parlamentare!”

În contextul „exploziei numărului cazurilor de infectări cu coronavirus,  europarlamentarul umanist, Maria Grapini, a făcut un apel ferm la autorități, la Antena 3, în privința amânării alegerilor parlamentare.

“Nu este posibil ca, în contextul unui record înfiorător de infectări, morți și români aflați la ATI, noi să continuăm să batem monedă pe marginea organizării alegerilor parlamentare”, a precizat, revoltat, europarlamentarul Grapini, care a demontat afirmațiile guvernanților potrivit cărora România stă, la capitolul cazurilor zilnice de COVID-19, la milionul de locuitori, mai bine ca multe alte state europene.  Maria Grapini i-a întrebat, în acest context, pe guvernanți, de ce nu se face și o comparație în privința numărului de teste zilnice, dar și al numărului de morți, din cauza COVID-19, la milionul de locuitori.

“Sunt nouă luni de când a debutat această pandemie. Domnul Tătaru, în timp ce ne desena frumos la televizor și ne explica cum stă treaba cu cocoașele pandemiei, în paralel, trebuia să facă pregătirea actului legislativ, pentru că este inițiat de ministru, și să îl treacă rapid prin Guvern, ca și Hotărâre de Guvern, să treacă rapid la acțiune. Mai ales că acea analiză epidemiologică este un dezastru. Spre exemplu, este postat și pe internet, o doamnă din Cluj are febră de trei zile, are toate simptomele specifice COVID-19 și i se spune să stea acasă. Nu vine nimeni să îi facă test. Despre contacții ei direcți, ce să mai vorbim?…  Deși lucrează într-o primărie… Totul ține de o organizare eficientă”, a punctat Maria Grapini.

„Și, dacă totuși se mai gândește cineva în țara asta și la viața oamenilor, trebuie să amânăm alegerile parlamentare. Cetățenii sunt, astăzi, speriați pentru că nici măcar cei bolnavi cronic nu au șansa să meargă să se trateze în spital, acum, la nouă luni de la debutul pandemiei. O testare masivă a populației ar conduce la o diminuare a efectelor pandemiei și, de aici, ar putea câștiga și politicul, inclusiv cei de la PNL”, a conchis europarlamentarul umanist.

Citește și
Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.