Premierul Orban, anunț șoc: Ne pregătim de al treilea val al pandemiei de COVID!
Premierul Ludovic Orban afirmă că Guvernul face eforturi pentru a se pregăti şi de un eventual val trei al pandemiei, prezis de unii specialişti pentru luna februarie.
Premierul Ludovic Orban anunță al treilea val. „Facem eforturi constante pentru a ne pregăti, pentru a face faţă şi mai bine. Puteţi vedea că am făcut progrese. Sigur, nu pot să zic că sunt progresele chiar la nivelul nevoilor, dar am făcut progrese pe linie”, a declarat Orban, referindu-se la creşterea capacităţii de testare, creşterea numărului de locuri la ATI, instroducerea de noi spitale în circuitul anti-COVID.
„În materie de alimentare cu oxigen facem eforturi constante. La Spitalul Colentina, consumul de oxigen a crescut faţă de luna iunie de 5 ori. Pe măsură ce se înfiinţează noi secţii de terapie intensivă trebuie să facem faţă creşterii consumului de oxigen. Nu ne dorim în situaţia să ajungem aproape de limită. Dacă oamenii înţeleg, putem să oprim creşterea numărului de cazuri şi de oameni care au nevoie de tratament la ATI”, a mai explicat Orban.
„Orice măsură de restricţii generează foarte multă opoziţie în societate. Noi ne-am asumat introducerea de noi restricţii, fiind în campanie electorală, tocmai pentru că este nevoie de noi restricţii pentru oprirea creşterii numărului de cazuri. Am luat decizia de carantinare peste tot unde a fost nevoie”, a mai spus premierul.
Premierul Ludovic Orban a spus, luni seara, după ce a vizitat, alături de primarul general Nicușor Dan, mai multe spitale din Capitală aflate în subordinea Primăriei Capitalei, că numărul infectărilor nu scade din cauza unei minorități care nu respectă regulile.