Adrian Năstase cere suspendarea președintelui Iohannis
Fostul premier şi preşedinte al PSD a reacţionat, pe blogul său, la discursul de marţi seara al lui Klaus Iohannis, în care preşedintele a atacat PSD şi a cerut voturi pentru PNL, gest care, consideră Năstase, ar fi trebuit să-i atragă suspendarea pentru încălcarea prevederilor Constituţiei.
Adrian Năstase consideră că atitudinea preşedintelui Iohannis discreditează instituţia prezidenţială şi Constituţia şi îi îndeamnă pe români să meargă la vot, pentru a-i da un vot de blam. Fostul premier îi reaminteşte preşedintelui că alegerile din 6 decembrie sunt parlamentare, nu prezidenţiale, aşa încât el nu ar trebui să fie implicat în campania electorală.
„Ceea ce face Iohannis, in această campanie electorală, este inadmisibil. Prin atitudinea lui si prin declaratiile pe care le face, el discreditează institutia de Presedinte al Romaniei. De aceea, vă indemn, incă o dată, mergeti la vot, intelegand că prin votul vostru veti da si un vot de neincredere pentru Iohannis. Intr-o situatie normală, pentru o astfel de atitudine de sfidare a Constitutiei, el ar fi trebuit suspendat. Din păcate, acum, nu are cine să facă acest lucru”, scrie Adrian Năstase pe blog, după care oferă ample citate din declaraţia de presă a lui Iohannis.
Preşedintele Klaus Iohannis a afirmat că, pe 6 decembrie, îndepărtarea PSD de la butoanele puterii poate să fie „definitivă” şi a pledat pentru „un Guvern de dreapta, în jurul PNL”, cu o solidă majoritate în Parlament, în vederea îndeplinirii reformelor. El a menţionat că o parte dintre aceste proiecte au fost elaborate deja de Guvernul PNL, dar „niciunul nu a putut avansa în Parlament” din cauza PSD, pe care l-a numit „un obstacol permanent în calea dezvoltării”.