Val de aer polar în România. Temperaturile din Capitală au scăzut sub zero grade!
Un val de aer polar a pătruns de câteva zile în România. Temperaturile au scăzut simţitor, iar nopţile şi dimineţile sunt chiar geroase. În ultimele ore au fost emise mai multe avertizări de chiciură şi depuneri de polei pe mai multe drumuri. Vremea s-a răcit foarte mult şi în Capitală, iar meteorologii nu exclud ca şi la Bucureşti să cadă primii fulgi de zăpadă din acest sezon.
Vremea va fi închisă. În vestul, nordul, centrul și nord-estul teritoriului pe arii restrânse se vor semnala precipitații slabe -ninsori la munte, predominant ninsori în Maramureș și Transilvania și mixte în jumătatea de nord a Moldovei, Banat și Crișana, anunţă ANM. . În regiunile sudice şi sud-estice, dimineaţa pe spații mici se va semnala ceaţă și izolat vor fi precipitații slabe, sub formă de ploaie și lapoviță, însă spre seară și noaptea aria precipitațiilor – ploaie și lapoviță, iar din a doua parte a nopții, pe alocuri și sub formă de ninsoare – va fi în extindere. Izolat vor mai fi depuneri de polei. Vântul va sufla slab și moderat, cu unele intensificări pe litoral, în a doua parte a intervalului. Temperaturile maxime se vor încadra între -1 și 8 grade, iar cele minime între -8 și 4 grade.
Vremea va fi în general închisă, iar în cursul nopții se vor semnala precipitații slabe – ploaie și lapoviță, iar trecător, mai ales din a doua parte a nopții și sub formă de ninsoare. Vântul va sufla slab şi moderat. Temperatura maximă va fi de 2…3 grade, iar cea minimă de -1…0 grade. Dimineața vor mai fi condiții de ceață.
PROGNOZA METEO LUNI. Vremea va fi rece, cu temperaturi maxime ce se vor încadra în general între 0 și 5 grade şi minime cuprinse între -12 și 0 grade. În regiunile sud-estice, cerul va fi noros şi pe arii extinse se vor semnala precipitaţii, local însemnate cantitativ. Acestea vor fi predominant sub formă de lapoviță și ninsoare în Muntenia, în jumătatea de sud a Moldovei și în Dobrogea continentală și mixte pe litoral. Pe arii restrânse se va depune strat de zăpadă. În restul teritoriului, înnorările vor fi temporare şi pe arii restrânse vor fi precipitaţii slabe pe parcursul zilei – mixte în zonele joase şi ninsori slabe la munte. Izolat se va depune polei. Vântul va sufla slab și moderat, cu intensificări temporare în Dobrogea, cu viteze mai mari pe litoral. Dimineața și noaptea vor fi condiții de ceață, cu o probabilitate mai ridicată în vestul și nord-vestul teritoriului.
București. Vremea va fi închisă şi rece. Pe parcursul zilei se vor semnala precipitații predominant sub formă de ninsoare și se va depune strat de zăpadă. Vântul va sufla slab și moderat. Temperatura maximă se va situa în jurul valorii de 2 grade, iar cea minimă va fi de -5…-3 grade.
PROGNOZA METEO MARȚI. Vremea se va fi menţine rece în cea mai mare parte a ţării, dar în special în sud, în est şi parţial în centru unde norii de plafon jos sau ceaţa vor fi persistente, cu precădere în zonele mai joase de relief şi se vor asocia izolat cu chiciură, fulguieli sau burniţă. În restul teritoriului cerul va fi variabil, cu înnorări seara şi noaptea; în regiunile sud-vestice pe spaţii mici vor fi precipitaţii mixte, iar în Dobrogea vor predomina ploile. Izolat se va depune polei. Vântul se va intensifica treptat în sudul Banatului şi la munte, în special în Carpaţii Meridionali, unde rafalele vor depăşi 65…75 km/h, iar în rest va sufla slab şi moderat, cu intensificări temporare pe litoral. Temperaturile maxime se vor încadra în general între 0 și 7 grade, cu cele mai mici valori în zonele joase din sud şi din est; minimele termice vor fi cuprinse între -7 și 2 grade, mai scăzute în zonele depresionare din nord-vest şi centru, dar şi mai ridicate pe litoral.
București. Vremea va fi în general închisă şi rece. Mai ales la începutul zilei va fi nebulozitate joasă şi ceaţa. Vântul va sufla slab până la moderat. Temperatura maximă se va situa în jurul valorii de 2 grade, iar cea minimă va fi de -3…-2 grade.