Dan Barna pune „punctul pe i”: E timpul de mai mulţi oameni oneşti şi competenţi şi în Parlament, şi în Guvernul României!

Copreşedintele USR PLUS, Dan Barna, a declarat joi, la mitingul digital organizat la final de campanie electorală, că sistemul de sănătate din România e „mai bolnav decât pacienţii de care trebuie să aibă grijă”, că administraţia publică e „fie incompetentă, fie pasivă” şi că este necesară o schimbare a acestei situaţii, relatează Agerpres.

„Aud că ni se spune şi vi se spune: ‘să nu experimentăm, să lăsăm lucrurile aşa cum sunt, că merge bine’. Ce merge bine în România de astăzi? Ce lucru fabulos se întâmplă şi trebuie lăsat aşa cum este? Pentru că suntem o ţară în care anotimpurile sunt surprinzătoare, suntem o ţară care are un sistem de sănătate mai bolnav decât pacienţii de care trebuie să aibă grijă. Suntem o ţară în care administraţia publică este fie incompetentă, fie pasivă şi îşi aruncă de la un mandat la altul responsabilitatea şi vina pentru faptul că lucrurile nu funcţionează. Suntem, oricât de dureros sună, ţara unui ‘merge şi aşa, ne descurcăm, găsim o soluţie, sunăm pe cineva’. Or, lucrurile acestea trebuie să înceteze. 30 de ani e prea mult pentru o ţară”, a afirmat Barna.

Liderul USR PLUS, Dan Barna, a îndemnat electoratul să meargă la vot, arătând că „e nevoie de mai mulţi oameni oneşti şi competenţi” în Parlament.

„Nu vreau să lăsăm încă patru ani acei politicieni care ne-au condus 30 să conducă singuri România. E timpul de mai mulţi oameni oneşti şi competenţi şi în Parlament, şi în Guvernul României. E timpul pentru oameni care vor să facă o diferenţă”, a spus Barna.

Dan Barna a precizat că reprezentaţii USR PLUS au „luptat” în Parlament timp de patru ani şi că urmează alţi patru ani în care este posibilă realizarea reformelor necesare.

Citește și
Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.