Medicamentul antiviral (minune) care oprește „complet” răspândirea Covid-19 în 24 de ore
În plin proces de luptă cu pandemia de coronavirus, cercetătorii americani vin cu o posibilă soluție: un medicament antiviral care ar putea să oprească complet transmiterea COVID-19 în numai 24 de ore.
„Este prima demonstrație a unui medicament administrabil oral care blochează repede transmiterea SARS-CoV-2, așa că s-ar putea să fie revoluționar”, scriu cercetătorii de la Institute of Biomedical Sciences of Georgia State University în articolul publicat în revista Nature Microbiology.
Vorbim despre medicamentul antiviral MK-4482/EIDD-2801, cunoscut și ca Monulparivir, un antiviral care a fost inițial proiectat să trateze gripa și să împiedice virusul să se înmulțească, creând erori în faza multiplicării ARN.
Testele au fost efectuate în laborator pe dihori, iar în urma administrării lor s-a observat că aceștia prezentau o reducere a volumului de particule virale. Apoi dihorii au fost alăturați unora care nu fuseseră tratați și niciunul din dihorii din al doilea grup nu a fost infectat cu Covid-19.
„Credem că dihorii sunt un model reprezentativ de transmitere, deoarece ei răspândesc cu ușurință SARS-CoV-2, dar cei mai mulți nu fac o boală gravă, ceea ce este foarte similar cu transmiterea lui SARS-CoV-2 la adulții tineri”, a afirmat dr. Robert Cox, cercetător postdoctoral în Plemper Group și coautor principal al studiului.
Am observat anterior că medicamentul are activitate de spectru larg împotriva virusurilor respiratorii ARN și că tratamentul oral al animalelor infectate reduce cu mai multe ordine de mărime volumul particulelor transmise, reducând drastic transmiterea. Aceste proprietăți fac MK-4482/EIDD/2801 un candidat puternic la controlul farmacologic al Covid-19”, se mai arată în studiul menționat.
Dacă datele observate la dihori se vor confirma la oameni, pacienții cu Covid-19 tratați cu medicamentul ar putea deveni non-infecțioși după 24 de ore de la începerea tratamentului. În prezent, a început testarea cu trei doze diferite la câte 12 ore timp de cinci zile a unor pacienți cu SARS-CoV-2.
Acesta nu este însă singurul medicamente care ar putea trata infecțea cu Covid-19. Este vorba despre Favipiravir (FluGuard), medicament antiviral folosit pentru tratarea formelor ușoare și moderate de COVID-19, care ar putea fi produs chiar la noi în țară, mai exact la Terapia Cluj, începând de anul viitor.