Parlamentul ungar interzice partenerilor de același sex să adopte copii
Parlamentul ungar a votat o lege care le interzice partenerilor de același sex să adopte copii. Majoritatea parlamentară și guvernul condus de Viktor Orban au decis că au acest drept doar cuplurile căsătorite. Mai mult, persoanele singure vor putea adopta copii doar cu permisiune specială din partea ministrului pentru problemele familiei, transmite Realitatea Plus.
Până acum, adopţia de către cuplurile de acelaşi sex era posibilă dacă unul dintre parteneri depunea cerere în calitate de persoană singură.
Parlamentul de la Budapesta a modificat și Constituția astfel încât sunt excluse tipurile familiale alternative. Mai exact, oficialii au decis că familia este compusă dintr-un bărbat și o femeie.
Partidul de guvernământ Fidesz, al premierului Viktor Orban, are o majoritate de două treimi în Parlament.