Pro România a pierdut o luptă, nu și războiul. Victor Ponta pregătește revanșa la alegerile din 2024!
În ciuda eșecului de la alegerile parlamentare, Victor Ponta rămâne unul dintre cei mai influenți lideri politici postdecembriști. Guvernarea Ponta a fost, o spun nu puțini specialiști, cea mai eficientă dintre guvernările de după 1990 în ciuda faptului că premierul Ponta, pe atunci, era foarte tânăr!
Avalanșa diversiunilor la adresa lui Victor Ponta, liderul Pro România, intensificate în timpul campaniei, a costat mult partidul. Victor Ponta a fost, de departe, cel mai „vânat” lider de partid. Pe de o parte, a fost atacat furibund de liderii PSD, pe de o altă parte de cei ai PNL și USR-PLUS. A fost, practic, singur împotriva tuturor. A fost perceput ca un obstacol ce trebuia eliminat, fie și pe termen scurt, de pe scena politică. Miza eliminării Pro România și a liderului său din viitorul Parlament a fost uriașă.
Înfrângerea din 6 decembrie a reprezentat o lecție dureroasă pentru Victor Ponta. Iar retragerea sa, temporară, din viața politică arată, până la urmă, că Ponta rămâne un lider politic redutabil, care are forța de a-și asuma responsabilitatea unui eșec. Vorbim, până la urmă, de un premier care după tragedia de la Colectiv și-a depus mandatul, de onoare, deși în instoria postdecembristă a României nu există un gest similar.
Eșecul de la parlamentare continuă să surprindă, și astăzi, la mai bine de două săptămâni de la alegeri. Nimic nu anunța, rezultatele de la europarlamentare și locale și sondajele din săptămâna premergătoare votului cu atât mai puțin, dezastrul de la scrutinul din 6 decembrie.
Unii dintre colegii săi au schimbat macazul în căutarea unui loc mai călduț la vreun alt partid parlamentar. Prietenii adevărați au rămas alături de el în partid. Pentru că Ponta are forța de a merge mai departe. Și Pro România, asemenea.
Victor Ponta mai are multe de spus în politică. Experiența sa îl recomandă ca un prezidențiabil (de luat în calcul) peste patru ani. Mai ales că urmează o guvernare PNL-USR-PLUS-UDMR în care scandalurile se vor ține lanț. PSD va continua să facă jocurile lui Iohannis, AUR va continua să joace rolul unui partid anti-sistem.
Sunt convins că Victor Ponta și Pro România au pierdut o luptă, nu și războiul. Iar anii care vor urma vor confirma că Victor Ponta a învățat din greșelile trecutului!
I.Badea