Noul ministru al Transporturilor, Cătălin Drulă, obiective ambițioase: „România va face un salt în domeniul infrastructurii!”

0

România va face un salt în domeniul infrastructurii în următorii zece ani. Este promisiunea noului ministru al Transporturilor (sursa foto: epochtimes-romania.com), care a anunțat astăzi, la preluarea mandatului, principalele obiective. Acestea sunt autostrada Pitești-Sibiu, autostrada Transilvaniei și autostrada Moldovei. În total, 1.000 de kilometri de autostrăzi și drumuri expres.

„Avem suficienți bani, dar ne trebuie oameni care să scrie proiecte”, spune ministrul Transporturilor. Cătălin Drulă este un IT-ist cu studii în Canada, fost membru al Pro Infrastructura, asociație care monitorizează construcția de autostrăzi.

Cătălin Drulă, noul ministru al Transporturilor, are ganduri mari in privinta Transporturilor. Acum 6 ani îl înfrunta în aceeaşi clădire pe Ioan Rus, ministrul de atunci, la o dezbatere despre viitorul autostrăzilor. Cătălin Drulă era vicepreşedinte al Asociaţiei ProInfrastructura.

Cătălin Drulă a fost olimpic la informatică şi bursier în Canada, fost consilier al premierului Dacian Cioloș şi deputat USR-PLUS. El răspunde direct de reţeaua de autostrăzi, cea mai proastă din Uniunea Europeană. Marea dezamagire a tanarului ministru al Transporturilor, după 30 de ani de la Revoluţie nu am reuşit să ajungem la 1.000 de kilometri, aşa cum au făcut de ani buni Bulgaria, Polonia ori Ungaria.

Cătălin Drulă, ministrul Transporturilor: „Este simplu de spus că lucrurile vor merge perfect. Îmi doresc, nu pot să garantez acum, dar în pogramul de guvernare noi avem o viziune pe zece ani. Sper să rămână, dacă îmi permiteţi o metaforă din poveşti, anii ăia în care România şi-a făcut autostrăzi”.

Cătălin Drulă a dat exemplul Portugaliei şi Malaeziei, care au reuşit să-şi dezvolte infrastructura într-un timp scurt. Promite 1.000 de kilometri de autostradă şi drumuri expres până în 2030, chiar dacă nu va ocupa funcţia de ministru până atunci.

Cele mai importante obiective, trecute şi în programul de guvernare, sunt Autostrada Transilvania, Autostrada Sibiu–Pitești, Autostrada de centură București, Autostrada Sebeș-Turda, Drumul expres Craiova–Pitești şi Drumul expres Brăila–Galați.

Pentru a le vedea construite, vrea să creeze Compania Naţională de Investiţii Rutiere, care se va rupe de actuala Companie pentru Administrarea Infrastructurii Rutiere. Noii angajaţi vor fi aleşi pe sprânceană, promite ministrul, din zona privată, dar şi din actualele structuri ale Ministerului Transporturilor.

Citește și

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.