Coordonatorul campaniei de vaccinare, medicul Valeriu Gheorghiță, s-a vaccinat împotriva COVID-19

Medicul Valeriu Gheorghiță, coordonatorul campaniei naţionale de vaccinare, s-a vaccinat la Centrul de vaccinare pentru COVID-19 amenajat în cadrul Ambulatoriului Integrat al SUUMC Bucureşti.

Colonel medic dr. Valeriu Gheorghiţă s-a vaccinat anti-covid la Spitalul Universitar de Urgenţă Militar Central „Carol Davila”, marţi, 5 ianuarie, la ora 9.00.

„Este un moment pe care l-am aşteptat de atîtea luni. Astăzi ştiinta a triumfat si ne-a oferit aparitia intr-un timp scurt a unui vaccin. sunt onorat şi mândru că impreună cu colegii mei ne ocupăm de organizarea campaniei de vaccinare.

In imediata perioada ne dorim ca toate vaccinurile sa fie distribuite celor care au nevoie. Putem să facem front comun, sa fim solidari, sa ne protejam familia, colegii si tara. Cred ca doar impreuna putem sa iesim in urmatoarele luni din pandemie si sa revenim la o viaţă normală”, a declarat Valeriu Gheorghiţă, după ce s-a vaccinat.

Acesta declara luni seară, la TVR, că abia aşteaptă să se imunizeze.

„Abia aștept să se întâmple acest lucru. Trebuie să înțelegem că sosirea unui vaccin și autorizarea acestui vaccin care dovedește profilul de siguranță, profilul de calitate și eficacitatea până la urmă este o veste foarte bună.

Este, dacă vreți, cea mai bună veste pe care noi am avut-o în ultimele luni, și anume faptul că avem, iată, o modalitate cât se poate de eficientă, de sigură și de rapidă prin care putem să ne protejăm față de această îmbolnăvire și împreună, dacă vom avea un număr de persoane vaccinate care să atingă acel prag de imunizare colectivă de 60-70%, putem să spunem că revenim la normalitate”, a precizat Valeriu Gheorghiță.

Citește și
Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.