Cristian Ghinea, decis să câștige pariul performanței la Ministerul Fondurilor Europene

Ministrul Fondurilor Europene, Cristian Ghinea, afirmă că salariile mari din Ministerul Fondurilor Europene (MFE) au atras şi „oameni cu pile”, iar ceea ar fi trebuit să fie o „rezervaţie de performanţă”, cum s-a dorit ministerul la înfiinţarea sa, „nu mai e chiar rezervaţie”.

Ministrul Fondurilor Europene, Cristian Ghinea (USR-PLUS) cataloghează drept „o decizie bună” alocarea de către stat a unor granturi pentru firme din fonduri europene, însă reclamă ceea ce a numit o „promisiune făcută în condiţii pripite” privind unele scheme de ajutoare, în campania electorală, în lipsa unui acord in partea Comisiei Europene.

Noul ministru al Fondurilor Europene a catalogat drept „o decizie bună” intervenţia statului prin acordarea unor ajutoare din fonduri europene societăţilor afectate de criza sanitară generată de apariţia noului coronavirus. Cristian Ghinea reclamă însă faptul că în campania electorală s-au făcut promisiuni în care au fost angajate fonduri europene fără acordul Comisiei Europene.

„Au fost alocaţi până în acest moment pe o schemă de microgranturi o sută de milioane de euro (…), au mai fost alocaţi 350 de milioane care au devenit 700 de milioane pentru că a fost cerere foarte mare, bani efectivi, pe capital de lucru (…). Deci a fost o intervenţie masivă a statului din fonduri europene pe partea de COVID. Problema este că s-au lansat bani, din păcate înainte de campania electorală, fără să ai o pregătire, fără să ai un acord din partea Comisiei Europene. Şi acum vom găsi soluţii să reparăm chestia asta, să acoperim această problemă. Şi spun asta pentru că deja au început presiunile din partea unor oameni bine conectaţi care tot transmit prin presă zilele astea ”Dom-le, blochează USR-ul nu ştiu ce bani”. Este o prostie! Dimpotrivă, au lansat… cineva a vrut să se laude cu nişte bani lansaţi şi USR-ul adică eu, Claudiu Năsui, vom găsi soluţii pentru a ajunge efectiv, pentru că noi credem că o promisiune făcută de statul român trebuie onorată, chiar dacă a fost o promisiune în condiţii pripite”, a declarat ministrul Investiţiilor şi Fondurilor Europene, Cristian Ghinea, la Digi24.

Ghinea a reafirmat că este nevoie de o „schimbare de paradigmă” în ceea ce priveşte accesarea şi gestionarea fondurilor europene, arătând că susţine accesarea acestora în mare măsură de către privaţi, în condiţiile în care până acum s-a mers pe principiul că numai poate statul moderniza ţara şi în baza proverbului „Cine împarte, parte-şi face”.

Cristian Ghinea a dezvăluit că în minister sunt directori care au salarii mai mari decât ministrul, dar şi că sunt salarii de până la 9000 de lei pentru angajaţii care au „un nivel de expertiză”. El a precizat că predecesorul său MArcel Boloş este supărat pe el tocmai pentru că i-a spus în faţă ceea ce avea de spus.

Noul ministru al Fondurilor Europene anunţă că doreşte să facă  „o restructurare a întregului minister”, care se va finaliza „în câteva luni”, Cristian Ghinea subliniind că vrea o „schimbare profundă” în ministerul care gestionează fondurile europene.

Citește și
Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.