Donald Trump l-a grațiat pe fostul său consilier, Steve Bannon, în ultima zi de mandat!
Preşedintele american Donald Trump i-a graţiat, cu câteva ore înainte de a-şi încheia mandatul, pe fostul său consilier Steve Bannon, acuzat de fraudă, şi pe rapperii Lil Wayne şi Kodak Black, între alţii.
Donald Trump a, graţiat, într-un ultim act de clemenţă, tradiţional la încheierea mandatelor prezidenţiale, peste 70 de persoane, între care şi Kwame Kilpatrick, fost primar al oraşului Detroit.
Bannon, consilier principal al lui Trump în campania din 2016, a fost acuzat în luna august a anului trecut de fraudă în cazul unei campanii de strângere de fonduri pentru a fi construit un zid la graniţa SUA cu Mexic.
Fost strateg-şef la Casa Albă şi teoretician al dreptei naţionaliste americane, Bannon l-a consiliat pe Trump timp de aproximativ un an, până în august 2017.
Bannon, Brian Kolfage, Andrew Badolato, Thimothy Shea şi alţii „au orchestrat o schemă pentru a escroca sute de mii de donatori” în campania online „We build the wall” (Noi construim zidul, n.r.), în care au fost strânşi 25 de milioane de dolari, au spus procurorii.
Aparent, Bannon a primit peste 1 milion de dolari din care a folosit mare parte pentru a-şi acoperi cheltuielile personale.
Lil Wayne şi Kodak Black au fost puşi sub acuzare pentru infracţiuni cu arme de foc, în timp ce Kilpatrick execută o pedeapsă de 28 de ani de închisoare pentru corupţie.
Este un lucru obişnuit ca preşedintele să emită decrete de graţiere înainte de a-şi încheia mandatul.
O graţiere anulează o condamnare penală, în timp ce o comutare scurtează sau pune capăt unei sentinţe cu închisoarea. Cât priveşte infracţiunile inculpate de o curte federală, preşedintele american are putere nelimitată de a graţia.