SUA și marile state europene cer „eliberarea imediată” a lui Aleksei Navalnîi

Un tribunal din Moscova l-a condamnat marţi pe opozantul rus Aleksei Navalnîi la aproape trei ani de închisoare, atrăgând condamnarea unanimă din partea Occidentului, în timp ce circa 1.400 de persoane au fost arestate în cursul zilei la mai multe manifestaţii pro-Navalnîi, comentează AFP.

Statele Unite, Uniunea Europeană, Germania, Franţa, Marea Britanie, toate au îndemnat „eliberarea imediată” a lui Aleksei Navalnîi.

Ministerul rus de Externe a denunţat reacţiile occidentale ca „deconectate de la realitate” şi o ingerinţă „în treburile interne ale unui stat suveran”.

Judecătoarea Natalia Repnikova a apreciat că principalul detractor al lui Vladimir Putin a încălcat controlul judiciar şi, prin urmare, va trebui să execute pedeapsa de trei ani şi jumătate de închisoare cu suspendare la care a fost condamnat în 2014 pentru delapidare, mai puţin cele zece luni petrecute în acel an în arest la domiciliu.

Potrivit avocatei lui, Olga Mihailova, clientul său va trebui prin urmare să efectueze „aproximativ” doi ani şi opt luni de închisoare. Dar va face apel.

ONG-ul rus OVD-Info a anunţat că mai mult de 1.377 de persoane au fost arestat în cursul zilei de marţi în acţiuni pro-Navalnîi în zece oraşe din Rusia, cele mai multe la Moscova (1.116) şi la Sankt Petersburg (246).

Citește și
Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.