Dacian Cioloș trage un semnal de alarmă: „Sunt trist să văd că destul de puţini bani s-au investit în Deltă efectiv!”

Dacian Cioloş, copreşedintele Alianţei USR PLUS, s-a declarat joi după-amiază „cumva trist”, din cauză că suma de peste un miliard de euro alocată prin mecanismul financiar Investiţii Teritorial Integrate (ITI) – Delta Dunării nu se reflectă în bunăstarea populaţiei din rezervaţie.

La finele primei întâlniri online organizată pentru conturarea profilului viitorului guvernator al Rezervaţiei, Dacian Cioloş a amintit că în urmă cu câţiva a reuşit să convingă partenerii europeni pentru înfiinţarea ITI-Delta Dunării.

„Sunt cumva trist să văd că destul de puţini bani s-au investit în Deltă efectiv. Este bine că judeţul Tulcea a profitat şi sper că va profita în continuare de faptul că Delta e în cont acolo, dar e important să vedem lucruri în Deltă, nu beton şi asfalt, este părerea mea personală. Acolo unde este nevoie (de beton şi asfalt – n.red.), o facem şi discutăm. Sper ca din acest proces integrat la care avem la masă oameni cu viziuni diferite să găsim complementaritatea acestor viziuni şi să identificăm o soluţie, aşa încât tot ce investim să nu slăbească partea aceasta de Rezervaţie a Biosferei, ci să întărească mai degrabă prezenţa socială, comunităţile locale, activitatea economică adaptată la mediu. Asta este realitatea prin care putem demonstra că nu trebuie să ne dea nimeni lecţii despre cum să avem grijă de o Rezervaţie a Biosferei de talie mondială care face parte din bogăţiile Europei”, a declarat Dacian Cioloş.

El şi-a exprimat speranţa că discuţiile care se vor purta în următoarele săptămâni vor duce la întărirea capacităţii administrative în beneficiul populaţiei.

Citește și
Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.