Pariul premierului Citu: Companii de stat restructurate si stoparea risipei banului public!
Premierul Florin Cîţu a afirmat că bugetul pentru 2021 porneşte de la criteriul – „fără risipa banului public” şi a adăugat că salariile în administraţia publică s-au dublat în 4 ani, însă nu a văzut şi ca performanţa să se dubleze.
Şeful Guvernului a adăugat că trebuie să vină cu un program de restructurare, companiile de stat care au pierderi, dacă vor să mai fie susţinute de la buget şi a oferit exemplul TAROM care se restructurează şi primeşte în continuare finanţare.
„Bugetul este o provocare pentru orice coaliţie, mai ales că suntem oameni politici. Am spus clar care sunt criteriile de la care pornim cu bugetul pe anul acest – fără risipa banului public. V-am dat câteva exemple – cheltuielile de personal s-au dublat în 4 ani de zile şi nu cred că performanţa celor care dublează în administraţie publică s-a dublat în această perioadă. De aceea în acest an am vorbit de câteva reforme. Una dintre reforme este o reaşare a legii salarizării unitare, în care să legăm veniturile celor din administraţia publică de performanţă. Este momentul să facem acest lucru, nu doar să promitem că vom creşte salariile în fiecare an şi fără să cerem ceva la schimb. Nu o cerem doar noi, o cer românii. Toţi românii vor un aparat public performant. Şi nu trebuie să ne fie frică să spunem acest lucru. De aici pornim cu acest buget, pe de o parte”, a declarat premierul Florin Cîţu, sâmbătă, după ce a făcut rapelul cu vaccinul împotriva COVID-19.
Cîţu a vorbit şi despre oprirea hemoragiei banului public şi despre companiile de stat cu pierderi care trebuie să se restructureze, în cazul în care vor să mai primească finanţare de la buget.
„Pe de altă parte, sunt acele companii de stat care au pierderi de ani de zile. Trebuie să spunem stop. Am spus – stop, ajunge, aici oprim această hemoragie a banului public şi bătaia de joc asupra banului public. Cheltuielile cu subvenţiile, având în vedere că s-au dublat şi acestea în perioada 2016-2020, dar nu am văzut o performanţă mai bună a acesto companii. Dincontră, am văzut adâncirea pierderilor. Aşa că aceste companii de stat care au pierderi trebuie să vină cu un program de restructurare, dacă vor să mai fie susţinute. Anul trecut a făcut acest lucru TAROM. Se poate face acest lucru. Multă lume a spus că nu se poate. Uitaţi-vă la TAROM – se restructurează, primeşte finanţare în continuare şi aşa vom face cu toate companiile de stat. Este posibil ca unele dintre ele să nu supravieţuiască sau unii dintre managerii care au administrat prost companiile în aceşti ani să nu supravieţuiască. Dar acesta e preţul pe care trebuie să îl plătească, dacă vrem să mergem mai departe”, a completat Cîţu.