Rareș Bogdan, convins că „premierul Cîțu va reforma România”

Prim-vicepreşedintele PNL, Rareş Bogdan, a declarat că este încrezător că în modul în care premierul Florin Cîţu va reforma statul.

„Eu sunt convins că Florin Cîțu va şti să dea cu pumnul în masă, să le ceară tuturor, iar în cazul celor care nu îi trimit reformarea companiilor sau a agenţiilor din subordinea lor o va acţiona de la nivelul Guvernului pentru că nu merge să stăm până la „sfântul aşteaptă”, fiecare ministru cum se gândeşte el, dacă să îşi reformeze sau nu compania naţională. În România, există probleme extrem de serioase pe care nu le mai putem ascunde după preş”, a declarat Rareș Bogdan, la Antena 3.

Rareş Bogdan a mai spus că „Florin Cîțu este foarte deschis şi comunică, este un premier căruia noi i-am cerut să fie reformist”.

„Ca premier reformist, trebuie să rezolve chestiuni. (…) Nu poţi, acum, să te uiţi doar la studenţi şi să nu reformezi România prin câteva companii naţionale de instituţii guvernamentale care au nişte venituri colosale. Să rezolvăm şi problema în care ne trezim cu un om care se pensionează la 42 de ani, se reîncadrează acolo…”, a mai spus Rareş Bogdan, citat de dcnews.ro.

Citește și
Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.