Tupeul uriaș al lui Costel Alexe: „Nu există vreun motiv pentru care eu să mă suspend din funcția de președinte al CJ Iași”

0

Liberalul Costel Alexe spune că „nu există vreun motiv pentru care eu să mă suspend dintr-o funcţie aleasă”. Declaraţia liberalului vine la mai bine de o lună de când DNA a anunţat punerea sub urmărire penală a acestuia , acuzându-l cu a primit mită 22 de tone de tablă.

Preşedintele Consiliului Judeţean Iaşi, Costel Alexe, a declarat că nu există nici un motiv să se suspende din funcţie, după ce DNA declanşat urmărirea penală în cazul său, precizând că dacă va fi trimis în judecată, îşi va proba nevinovăţia în faţa instanţei. Costel Alexe a mai precizat că a ajuns preşedintele CJ Iaşi prin votul ieşenilor.

„În momentul de faţă nu există vreun motiv pentru care eu să mă suspend dintr-o funcţie aleasă. Am fost ales prin vot uninominal de către ieşeni. Ieşenii m-au ales ca eu să aduc dezvoltare judeţului împreună cu echipa de la Consiliul Judeţean”, a declarat preşedintele CJ Iaşi, Costel Alexe, răpunzând unei întrebări privind o eventuală suspedare a sa din funcţie.

Costel Alexe a precizat că nu vrea să facă referiri la dosarul în care este implicat şi că va oferi toate detaliile în faţa instanţei.

”În ce priveşte situaţia mea juridică, nu voi face referire la dosarul în care mă aflu, acest lucru îl voi face în faţa anchetatorilor. Dacă voi fi trimis în judecată voi proba în faţa judecătorilor ceea ce am spus deja, că sunt nevinovat şi că nu am comis nici o ilegalitate, nici cât am fost ministru, nici înainte şi nici după. În 2024 şi eu şi ai mei colegi va trebui să dăm dovada măsurii noastre prin ceea ce am făcut, iar eu mi-am luat nişte angajamente în faţa ieşenilor în campania electorală. Sunt convins că în 2024 toate acele angajamente le voi onora”, a spus Costel Alexe.

Întrebat dacă ancheta DNA în cazul său afectează imaginea judeţului Iaşi, dar şi a filialei ieşene a PNL pe care o conduce, Costel Alexe a răspuns: ”Nu este plăcut pentru nimeni să ştie că face obiectul unei cercetări penale”.

Fostul ministru al Mediului Costel Alexe este urmărit penal de Direcţia Naţională Anticorupţie pentru luare de mită şi instigare la delapidare.

În referatul DNA se arată că „în perioada martie-aprilie 2020, suspectul Alexe Costel, în calitate de ministru al Mediului, Apelor și Pădurilor ar fi pretins, în mod direct, de la o persoană din conducerea unui combinat siderurgic, suspect în cauză, mai multe produse din tablă (tablă cutată, țeavă pătrată, țeavă rectangulară și rulouri de tablă) în legătură cu îndeplinirea atribuțiilor sale de serviciu referitoare la alocarea, cu titlu gratuit, către fabrica respectivă, a certificatelor de emisii de gaze cu efect de seră și la monitorizarea măsurilor luate de această fabrică pentru închiderea unui depozit de deșeuri neconforme (haldă de zgură)”.

Procurorii anticorupţie susţin că „depozitul respectiv este unul dintre cele 68 depozite neînchise pentru care statul român a fost condamnat de Curtea de Justiție a Uniunii Europene, în anul 2018, pentru neîndeplinirea obligației asumate ca stat membru al UE de a le închide cât mai repede. Ca urmare, România trebuie să raporteze periodic situația depozitelor menționate în cuprinsul hotărârii CJUE”.

Citește și

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.